Scandal la TAROM. Două persoane, infectate cu coronavirus. Pilotul Cezar Osiceanu a răbufnit: “DEMISIA! E plătit regește pentru NIMIC!”

De: I.D.
Publicat: 26/03/2020 | 07:43

Angajații TAROM sunt cu nervii la pământ și caută vinovați după ce, prin intermediul unui e-mail, au fost înștiințați de conducerea companiei că nu vor mai fi efectuate curse interne, precum și că, în rândul personalului, există bolnavi de coronavirus.

VEZI AICI: REVOLTĂTOR: BOLNAV DE CORONAVIRUS DIN PIATRA-NEAMȚ, SCOS DIN SPITAL ÎN MAIEU, FĂRĂ IZOLETĂ ȘI LĂSAT ÎN FRIG! “POMPIERUL A REFUZAT SĂ…”

Să dai email-ul către noi, angajații care ținem compania în viață, abia la ora 16.31 LT arată de ce avem un director de HR plătit regește ca să nu facă NIMIC!” a fost reacția pilotului Cezar Osiceanu, imediat după ce a citit e-mailul.

Acesta nu s-a oprit aici și a continuat, extrem de revoltat: “Tanti Crăiță (n.r. șefa Resurselor Umane, Claudia Crăița), DEMISIA! Ți-ai bătut joc de noi și de TAROM în nenumărate rânduri. Conduci un serviciu total dezorganizat care nu este în stare să răspundă în termen la nicio solicitare legală. Și nu ne-ai anunțat de nici unul dintre colegii noștri bolnavi, lăsându-ne să ducem acasă la copii, părinți, familii suspiciunea de contaminare. Repet: DEMISIA, nu ne meriți! Ia să vedem câți colegi vor susține această cerere. Și ca să nu se spună că nu am curajul să mă prezint și să semnez: Cezar Osiceanu!”.

Potrivit primelor informații, două persoane au fost confirmate ca purtătoare de coronavirus, iar alte 52 se află în auto-izolare.

OBICEIUL SIMPLU care ne ferește de coronavirus. Medic reputat: „Faceți asta în loc să goliți magazinele!”

Mesajul primit de angajații TAROM

Dragi colegi,

Cu toții traversăm o perioadă încărcată, atât din punct de vedere profesional si operațional, cât și emoțional. Fără indoială, fiecare dintre voi căutați, alături de colegii din echipele voastre, cele mai potrivite soluții pentru a putea opera în siguranță. Contăm pe sprijinul vostru în implementarea listei de priorități cu care ne adresam către voi pentru a facilita siguranța colegilor și continuitatea business-ului. Vă asiguram de tot suportul echipei HR.

  1. Conform Ordonanței Militare nr. 2 din 21 martie 2020, circulația persoanelor în afara locuinței se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19. Printre excepțiile de la această regulă, enunțate de către Ministrul de Interne, se regăsește deplasarea în interes profesional între locuință și locul de muncă (sau locul de intervenție punctuală/delegație, după caz) și înapoi. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele în cauză sunt obligate să prezinte autorităților abilitate care solicită acest lucru, legitimația de serviciu și adeverința emisă de angajator ca dovadă privind motivul deplasării, precum și o declarație pe propria răspundere.

Pentru colegii aflați deja în situația de a se deplasa în intervalul 22:00-06:00, dar și pentru a fi pregătiți corespunzător în situația generalizării acestei măsuri, DRU a eliberat luni, 23.03.2020, adeverinte tuturor salariatilor, pe care le regăsiti in varianta print la secretariatul structurii din care faceti parte. (atasat declaratia pe proprie raspundere)

  1. Conform Ordonanței Militare nr. 3 din 24 martie 2020, colegii de la Directia Comercială, au transmis măsurile de suspendare a operării, cu aplicare imediata (azi, 25.03.2020), astfel:
  • Curse interne – se suspenda operarea tuturor curselor interne pe o perioada de 14 zile, incepand cu 25 Martie ora 12:00 pm, pana la 8 Aprilie 2020 (inclusiv);
  • Curse internationale – se suspenda operarea pentru Germania/ Franta incepand cu 25 Martie ora 18:00 pana la 8 Aprilie 2020 (inclusiv);
  • Se mentine operarea pe curse Charter repatriere/Charter Cargo.
  1. Situatia cazurilor de infectare cu Coronavirus in cadrul companiei la data de 25.03.2020: confirmate– 2 cazuri, auto-izolare – 52 cazuri, carantina -0 cazuri, suspecti – 0 cazuri; orice informatie/ajutor pe care le considerati oportune ca si masuri de preventie, vă rugăm să le redirectionati către colegii de la SISSM/health&safety.

Măsuri de prevenție:

–  Readucem în prim-plan cele mai importante recomandări privind igiena pe timp de pandemie: acoperirea nasului și a gurii în caz de tuse sau strănut, evitarea strângerilor de mână, păstrarea unei distanțe semnificative de minimum 1,5 m față de celelalte persoane din jur, spălarea riguroasă a mâinilor cu apă și săpun timp de cel puțin 20 secunde, dezinfecția suprafețelor și a echipamentelor cu antiseptic pe bază de alcool.

– Pentru o conduită socială responsabilă, solicităm colegilor care sunt prezenți zilele acestea la birou să utilizeze, cu simț de răspundere și grijă față de ceilalți colegi, dezinfectanții din sedii și să nu le ia din locurile special amenajate. Dacă recipientele pentru dezinfectant sunt goale, vă rugăm să anunțați imediat managerul direct.

Aveți grijă de voi și de cei dragi,

Echipa HR” este mesajul primit de către angajații TAROM.

VEZI AICI: DRAMA UNUI ȘOFER ROMÂN DIN ITALIA. “NU MI-AM VĂZUT FAMILIA DIN 8 MARTIE!” CE A FĂCUT CÂND A AVUT PRIMELE SIMPTOME DE CORONAVIRUS