Scandal la Spitalul Județean din Târgu Jiu. Colegii iau apărarea cadrelor medicale „fugite”: „Niște doctorițe au «îndrăznit» să plece acasă infectate”
Unul dintre medicii Spitalului de Urgență Târgu Jiu, care s-au ales cu dosar penal, după ce ar fi „fugit” din unitatea medicală chiar dacă era internată în urma infecției cu noul coronavirus, susține că autoritățile se înșeală și totul este un invenție.
Medicul Rodica Dîrnu neagă toată întâmplarea, deși ancheta făcută ar fi demonstrat opusul: „Sunt numai invenții, da? Suntem în spital și facem tratament. Am fost în spital și sunt în spital”, a declarat medicul la Digi24.
Citește și: Nelu Tătaru, despre introducerea lockdown-ului parţial în Capitală: „Este foarte greu de realizat”
Cele trei doctorițe sunt acuzate că luni au plecat fără să anunțe medicii. Poliția le-a găsit după doar câteva ore, cadrele medicale fiind găsite la domiciliu. Conducerea spitalului a demarat o anchetă care va începe luni, după cum a anunțat managerul Dumitru Vienescu.
Toată lumea le ia apărarea
Colegii și cunoscuții le iau apărarea cadrelor medicale: „Sănătate iți doresc pentru a merge mai departe și să stai, acolo, la capul pacietului….. și să spui, din nou, „totul va fi bine!”.
Un cadru universitar de la UCB Târgu-Jiu a postat un mesaj de susținere pe Facebook: „Nu vreau sa supar pe nimeni! Dar….. momentul in care un membru al familiei tale, cu probleme cardiace care nu pot fi controlate, se afla intr-o interventie chirurgicala si tu esti distrus de durere ….. auzi o voce de medic anestezist care iti spune: “totul va fi bine”….. nu mai ai cuvinte! Toti, dar absolut toti, gresim! Gresim de multe ori!
Dar, exista iertarea, iubirea, credinta! Te admir si te respect, Rodica! Esti prietena mea si sunt alaturi de tine! Sanatate iti doresc pentru a merge mai departe si sa stai, acolo, la capul pacietului….. si sa spui, din nou, “totul va fi bine!”, se arată în mesajul preluat de paginaolteniei.ro.
„I-au înscenat totul pentru ca a avut curaj sa posteze adevarul despre ce se întâmpla in sistemul medical, despre incompetenta managerilor și guvernanților despre sistemul ticălos ce profita de pandemie (…) Respectam curajul acestei doamne de a zice adevarul cenzurat de voi securiștilor.
RESPECT Rodica și sănătate ! Un membru al familiei Dvs sa depună o plângere la tribunal împotriva celor care va șicanează și care va îngrădeasc drepturile!”, mai scrie un internaut pe pagina de Facebook a medicului Rodica Dîrnu.