Adriana Bahmuțeanu a ajuns la casa unde locuia Silviu Prigoană, alături de avocata ei, dar nu a fost lăsată să intre, să se intereseze de copii. În aceste condiții, fosta soție a afaceristului a sunat la Poliție și la Protecția Copilului.
Silviu Prigoană a murit marți, 12 noiembrie, iar vestea a căzut ca un trăsnet asupra Adrianei Bahmuțeanu, fosta lui soție. Prezentatoarea TV nu se afla în București, dar, imediat ce a aflat, a plecat spre Capitală. Și-a sunat, înainte copiii, pe care îi învoise de la școală, nu cu mult timp înainte.
Nici nu s-a așteptat, însă, la un adevărat scandal care avea să se declanșeze chiar în fața casei unde a locuit Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu este revoltată că nu a fost lăsată să-și vadă copii, să le fie alături în cele mai grele momente din viețile lor și le declară război autorităților.
”Astăzi eram în afara Bucureștiului și am aflat că a murit Silviu Prigoană. Copiii plecaseră acasă, eu i-am învoit de la școală. I-am sunat și le-am cerut să-l caute pe tatăl lor. Le-am zis că vin spre București și le-am mai spus că vin la ei.
Am ajuns, l-am sunat pe Maximus, nu mi-a răspuns, l-am sunat pe Honorius, nu mi-a răsuns, l-am sunat pe celălalt, nu mi-a răspuns, am sunat menajera, nu mi-a răspuns. Cu cine sunt copiii mei în casă? Eu nu am nicio garanție că ambii copii rămân în casă cu un adult responsabil. Este halucinant ce se întâmplă în țara asta.
Dar am ajuns aici și am rămas fără cuvinte. Menajera a început să urle, că nu am ce să caut aici. Am chemat autoritățile, pentru că eram îngrjiorată pentru copii. Cineva îi influențează, dar nu știu cine este în interior. Mi s-a spus că sunt cu niște adulți, dar nu mi s-a spus cine sunt acei adulți. Copiii mei sunt în șoc și nici nu am avut ocazia să- strâng în brațe. Până la urmă am avut o viață împreună cu omul ăsta. Copiii mei au rămas fără tată. Mă așteptam să intru în casă, să plângem împreună… este halucinant ”, a spus Adriana Bahmuțeanu.
Marți, 12 noiembrie, Silviu Prigoană s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani. Decesul s-a produs într-un restaurant din Brașov. Potrivit primelor informații apărute în spațiul public, anchetatorii iau în calcul două ipoteze.
Una dintre variante este că omul de afaceri s-ar fi sufocat cu mâncare în timp ce lua masa cu prietenii la un restaurant din Brașov. Totuși, surse medicale au declarat că acesta a suferit un infarct. Echipele medicale ajunse la fața locului au încercat să îl resusciteze înainte de a-l transporta la spital, însă fostul politician nu a mai putut fi salvat.