Scandal la înmormântarea lui Petrică Mâțu Stoian! Oamenii s-au îmbulzit să facă poze cu sicriul
Astăzi a fost o zi tristă pentru lumea muzicii populare românești. Petrică Mâțu Stoian a fost condus pe ultimul drum. Alături de cortegiul funerare au fost prezenți familia, cei apropiați, colegii de breaslă și o mulțime de fani. Toți s-au adunat să își i-a rămas bun de la regretatul artist, iar la final s-a lăsat cu scandal.
La înmormântarea lui Petrică Mâțu Stoian au participat o mulțime de oameni. Pe lângă cei apropiați, zeci de fani s-au adunat pentru al conduce pe artist pe ultimul drum. Aceștia au vrut să fie alături de cel care i-a încântat cu melodiile sale, însă de aici până la un scandal a mai fost doar un pas.
Mulțimea de oameni s-a îmbulzit să facă poze cu sicriul artistului, iar cei care s-au ocupat de securitate cu greu le-au făcut față fanilor care s-au călcat în picioare pentru a ajunge cât mai aproape de sicriul regretatului artist. În scurt timp s-a format o busculadă, oamenii s-au împins și chiar a fost nevoie de intervenții pentru a dispersa mulțimea.
(CITEȘTE ȘI: CUM S-A ÎMBRĂCAT NICULINA STOICAN LA ÎNMORMÂNTAREA LUI PETRICĂ MĂŢU STOIAN. NU A ŢINUT DOLIU. FOTO)
Petrică Mâțu Stoian, condus pe ultimul drum
Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață sâmbătă seara, la vârsta de 61 de ani. Luni, sicriul cu trupul neînsuflețit al interpretului de muzică populară a fost depus la Ansamblul „Maria Tănase” din Craiova. Regretatul artist a fost așteptat de familie, de apropiați și de membrii Ansamblului, alături de care Petrică Mâțu Stoian a stat ani de zile. Ieri, sicriul cu trupul neînsuflețit al interpretului de muzică populară Petrică Mâțu Stoian a fost adus de la Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” la Teatrul ”Marin Sorescu”.
Sute de oameni s-au adunat la Teatrul ”Marin Sorescu” pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Petrică Mâțu Stoian. Așa cum era de așteptat, muzica populară, care i-a fost atât de dragă interpretului, răsuna trist, în ultimele ore înainte de înmormântare.
În cele din urmă, regretatul artist a fost condus pe ultimul drum. În urmă cu doar câteva minute cortegiul funerar a ajuns la cimitirul Ungureni, acolo unde Petrică Mâțu Stoian își va dormi somnul de veci.