Ilie Năstase a fost suspendat pentru prima zi a partidei dintre România şi Marea Britanie, măsură care ar putea fi luată şi pentru duminică. ITF va comunica decizia până în această seară. Scandalul a început pe durata disputei dintre Sorana Cârstea şi Johanna Konta.
Căpitanul nejucător al „tricolorelor” nu ar fi fost de acord cu unele decizii ale arbitrului de scaun, motiv pentru care a intrat în conflict cu acesta. În plus, fostul tenismen a luat şi apărarea publicului, acuzat de atitudine nesportivă. „Normal că vorbesc, nu suntem la operă!”, i-a transmis Năstase.
„Nasty” a fost sfătuit să se calmeze, moment în care fostul mare jucător ar fi adresat cuvinte jignitoare arbitrului şi jucătoarelor din Marea Britanie. La scurt timp, Năstase a fost eliminat de pe bancă şi escortat în afara arenei de oamenii de ordine. După acest episod, s-a mai jucat un singur game între Cârstea şi Konta pentru că britanica a izbucnit în lacrimi.
Jocul a fost din nou oprit, iar Simona Halep, din tribună, a făcut un apel la staţia de amplificare a arenei: „În numele echipei, vă rugăm nu mai înjuraţi, vorbiţi frumos, pentru că o să ne descalifice şi nu mai putem să facem nimic. Trebuie să respectăm, să avem fair-play şi să jucăm… Este doar un meci de tenis şi meciul se joacă pe teren. Vă rog frumos să respectaţi ambele jucătoare şi bineînţeles echipa adversă. Vă rog mult”.
Într-un final, partida dintre Cârstea şi Conta s-a reluat, iar britanica s-a impus cu 6-2, 6-3 în al doilea meci al zilei. În acest moment, scorul dintre România şi Marea Britanie este egal, 1-1. Duminică, începând cu ora 11:00, vor avea loc următoarele partide: Simona Halep – Johanna Konta, Irina Begu – Heather Watson, Sorana Cîrstea/Monica Niculescu – Laura Robson/Jocelyn Rae.