Scandal în jurul recalculării pensiilor. Sute de mii de pensionari nu vor primi nici măcar un leu în plus de luna viitoare

Publicat: 18/08/2024 | 20:44
Foto: Pixabay

Recalcularea pensiilor a stârnit un val de nemulțumiri în rândul seniorilor, după ce ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat miercuri că aproximativ un milion de pensionari nu vor beneficia de nicio majorare a indemnizațiilor.

La finalul ședinței de Guvern, ministrul a dezvăluit că, în ciuda finalizării procesului de recalculare a pensiilor pentru cei peste 4,6 milioane de beneficiari, aproape 803.000 de persoane vor primi aceeași sumă ca înainte, fără nicio creștere.

Citește și: RECALCULARE PENSII. CÂȚI BANI VA PRIMI UN ROMÂN CARE ACUM IA 1.514 DE LEI, PENTRU 42 DE ANI DE MUNCĂ

Aproape un milion de pensionari nu vor primi nimic în plus după recalculare

Începând cu 16 august, pensionarii vor primi noile decizii de recalculare prin Poșta Română. Deși majoritatea pensiilor vor crește începând din luna septembrie, cu o medie de 26,65% sau 622 de lei, pentru 84.176 de pensionari sumele vor rămâne neschimbate. În plus, 719.257 de persoane vor avea pensii recalculate la un nivel mai mic, însă legea prevede că niciuna dintre aceste pensii nu va scădea efectiv.

„Avem un număr de 800.433 de pensii care nu sunt majorate după recalculare, adică 17,44%. Dintre acestea 84.176 au aceeaşi valoare rezultată în urma recalculării şi diferenţa au o valoare mai mică.

Ceea ce este important este ca fiecare pensionar să ştie că pensia nu scade. Avem articolul 144 şi 155 din lege care stimulează în mod expres faptul că nici o pensie nu scade, pensionarii beneficiază de cuantumul mai favorabil”, a transmis, Simona Bucura Oprescu.

Conform datelor oficiale, 82,56% dintre pensii vor beneficia de majorări, dar 17,44% nu vor fi modificate. În plus, recalcularea a dus la o scădere semnificativă a numărului de beneficiari ai pensiei sociale minime, alimentând un val de controverse și nemulțumiri în rândul seniorilor care se așteptau la îmbunătățiri financiare.

„Avem un număr de 90.892 de pensionari care ies din categoria beneficiarilor de pensie socială. Înainte se numea indemnizaţie minimă socială, acum discutăm despre pensia socială. Noul cuantum rezultat din contributivitate depăşeşte valoarea de 1.281 de lei a indemnizaţiei a pensiei minime pentru pensionari”, a mai transmis Simona Bucura Oprescu.

Primele nemulțumiri legate de majorările pensiilor au apărut deja, după ce Șeful Casei Naționale de Pensii a anunțat o creștere a numărului angajaților din departamentele de relații cu publicul. Există riscul ca unii pensionari să nu primească nicio majorare începând cu luna viitoare.

Aceștia au la dispoziție 45 de zile pentru a contesta în instanță eventualele erori în recalcularea pensiilor. În cazul în care sunt nemulțumiți, autoritățile recomandă pensionarilor să solicite clarificări de la casele județene de pensii. De asemenea, s-a anunțat că se vor face angajări suplimentare pentru a asigura suficient personal care să gestioneze plângerile și solicitările acestora.

Citește și: CE PENSIE PRIMEȘTE UN ROMÂN, DUPĂ RECALCULAREA DE LA 1 SEPTEMBRIE 2024, DACĂ SE PENSIONEAZĂ CU 40 DE ANI VECHIME

This browser does not support the video element.