Scandal în cartierul milionarilor! Acuzații grave, s-a ajuns în instanță!

Publicat: 30/10/2018 | 11:00

”Cartierul milionarilor” de la marginea Bucureștilor este un butoi cu pulbere. Compania Zencom Global S.R.L. a achiziționat de la dezvoltatorul Amigo Marketing S.R.L. un imobil în Complexul Popasului Residence, din Voluntari, dar, între timp, cumpărătorul acuză existența a numeroase deficiențe ale construcției. Cumpărătorul susține că, după doar trei luni de la încheierea contractului, ar exista o multitudine de vicii ascunse și nereguli față de imaginea descrisă și prezentată în documente. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă detaliile unui scandal fără precedent. 

Astfel că Zencom Global S.R.L. a trimis, prin intermediul avocaților, pe 2 august, o somație pentru remedierea viciilor și deficiențelor imobilului achiziționat în baza unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat pe 15.12.2017. Somația a fost trimisă lui Cristian Lazăr, managerul general de la Popasului Residence, însă acesta nu s-a sinchisit să răspundă.

(VEZI AICI: CELE MAI SCUMPE CASE DIN LUME SI ULTRADOTARILE LOR! CINE N-AR VREA SA LOCUIASCA IN ASA CEVA?)

În cerere, proprietarul arată că imobilul nu beneficiază de branșament electric separat, sistemul de canalizare nu este funcțional, motiv pentru care subsolul se inundă constant, fațadele exterioare ale construcției nu sunt terminate, iar cartierul nu este finalizat. Toate acestea au fost solicitate de proprietar, pe parcursul unui an, în care s-a tot încercat soluționarea problemelor amiabil. În promovarea și vânzarea fabulosului cartier inteligent au existat promisiuni de sisteme inteligente ale casei, însă acesta este lipsit de supraveghere video și de fapt nu există un sistem finalizat de smart house! 

În plus, sistemul de panouri solare nu este pus în funcțiune, aparatele de aer condiționat au fost montate necorespunzător și provoacă infiltrarea în încăpere a apei rezultate din condens. Acestea ar fi doar câteva dintre viciile și deficiențele pe care Zencom Global S.R.L. susține că imobilul din cartierul milionarilor le-ar avea.

Sătui să alerge prin cartier să se plângă că în fabulosul cartier luxos copiii răcesc din cauza lipsei de căldură sau că nu pot fi îngrijiți corespunzător, întrucât electrocasnicele se ard frecvent din cauza fluctuațiilor de curent, Zencom Global SRL a decis să acționeze în instanță pentru a obține plata pentru daunele produse.

(CITEȘTE ȘI: ACEASTA ESTE CEA MAI SCUMPĂ VILĂ DIN BUCUREŞTI, AFLATĂ LA VÂNZARE PE INTERNET! AM INTRAT IN ”PALATUL” DE 3,3 MILIOANE E! CANCAN.RO A AFLAT POVESTEA CASEI CU 15 CAMERE ŞI 8 BĂI)

Acționarul unic este un chinez, cu domiciliul în Suedia!

CANCAN.RO a încercat să ia legătura în repetate rânduri cu Cristian Lazăr, managerul general de la Popasului Residence, însă acesta nu a răspuns apelurilor repetate.

Cristian Lazăr, managerul general de la Popasului Residence

(NU RATA: A SAPTEA CASA A LUI KLAUS IOHANNIS! UITE IN CE VILA DE LUX STA PE PERIOADA CAMPANIEI ELECTORALE?)

Acționarul unic al Amigo Marketing S.R.L. este un chinez, He Fangmin, care și cetățenie suedeză. Este născut pe 5.11.1973, în Jingtian, dar cu domiciliul în Suedia, orașul Sundbyberg.  

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult