Scandal în cadrul PNL pe tema eliminării facilităților fiscale. Rareș Bogdan a lansat un atac dur la adresa Ministrului Marcel Boloș . ”El să tacă!”
Discuțiile pe tema eliminării facilităților fiscale pentru anumite domenii de activitate au produs un adevărat scandal în cadrul PNL. Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele liberalilor, a lansat un atac dur la adresa Ministrului Finanțelor, Marcel Boloș. În ciuda faptului că sunt colegi de partid, Bogdan nu l-a menajat deloc pe Boloș.
Cum deficitul bugetar este tot mai mare, guvernanții încearcă să găsească cele mai bune soluții pentru a face economie de bani. Una dintre variantele propuse de cei din PSD este eliminarea facilităților fiscale acordate angajaților din IT, construcții și agricultură. În cadrul ședinței PNL ce avut loc în cursul zilei de luni, 3 iulie, liberalii și-au exprimat dezacordul pentru această măsură. Mai mult, între câțiva membri ai partidului s-a iscat un adevărat scandal.
(CITEȘTE ȘI: Voucherul de 2000 de lei pentru acești români va fi majorat cu 50 la sută. Ministrul Marcel Boloș a făcut anunțul)
Ministrul Finanțelor, atacat de colegii de partid. Rareș Bogdan nu a avut milă de Boloș
Vineri, Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că facilitățile fiscale acordate celor din IT, construcții și agricultură însumează 75 de miliarde de lei. Cum acești bani nu intră la bugetul statului, Ciolacu consideră că acest lucru ar trebui să înceteze. Astfel, Ministrul Finanțelor, liberalul Marcel Boloș, a explicat că va prezenta în Coaliție un plan pentru eliminarea facilităților fiscale, referindu-se și la angajații din IT. Totuși, liberalii nu sunt de acord cu această măsură propusă de PSD, deoarece consideră că aceștia vor să obțină mai mulți bani la buget pentru a finanța măsuri de stânga.
Potrivit stenogramelor apărute după ședința PNL ce a avut loc în cursul zilei de luni, un adevărat scandal a pornit în cadrul partidului. Mai exact, Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, l-a atacat dur pe Marcel Boloș, acuzându-l că vrea să repare greșelile făcute de fostul ministru psd-ist al finanțelor.
„Nu a fost discutat în partid. Nu trebuia să vorbim public. Să terminăm cu scoaterea facilităților.
Nu voi susține nici eu și nici 90% din BEx-ul ăsta afectarea companiilor private, pentru o proiecție bugetară greșită făcută de fostul ministru al Finanțelor PSD. Ministrul de Finanțe să tacă, decât să dea el explicații pentru greșelile lui Câciu.
Găsim soluții…Umblăm la managementul taxelor și la optimizări, să umblăm la corporațiile care nu se controlează, să umblăm la vicii, țigări, alcool scump și altele… dar să nu ne atingem de facilități.”, a spus Rareș Bogdan.