Scandal imens în Grecia » PAOK și Xanthi ar putea fi retrogradate!

Publicat: 28/01/2020 | 10:19

Scandal fără precedent în prima ligă din Grecia după ce Comisia Sporturilor Profesioniste, o instanţă independentă din Grecia, a solicitat retrogradarea cluburilor de fotbal PAOK Salonic, actualul lider din prima ligă greacă, şi Xanthi.


Biletul Zilei » Facem profit cu Simona Halep!


Solicitarea vine după ce s-a  aflat că cele două formații au același patron.  Aceeaşi comisie a cerut ca această retrogradare să fie însoţită şi de o amendă, în valoare de 400.000 de euro pentru Xanthi şi 300.000 de euro pentru PAOK.

Comisia s-a pronunţat după ce a primit o plângere din partea clubului Olympiakos Pireu, care îl acuză pe proprietarul rus al lui PAOK, Ivan Savvidis, că ar deţine de asemenea o parte din clubul Xanthi, lucru pe care omul de afaceri l-a negat.

„Această decizie are un sigur scop, acela de a păta istoria lui PAOK, echipă care a pus capăt dominaţiei lui Olympiakos. Ei au încercat de mai multe ori să o abată pe PAOK şi de fiecare dată au intrat mai adânc în noroi”, au reacţionat cei de la PAOK printr-un comunicat remis mass-media.

La rândul lor cei de la Xanti s-au arătat prin voccea preşedintelui clubului Aristidis Pialoglou încrezători în deznodământul acestui caz.

„Din fericire, aceasta este doar o opinie şi nu o decizie”, a afirmat Aristidis Pialoglou.

PAOK a reuşit eventul în Grecia în sezonul trecut cu românul Răzvan Lucescu la cârmă (2017-2019), acesta pregătind-o anterior şi pe Xanthi (2014-2017).

În acest moment, PAOK Salonic este liderul campionatului Greciei, cu 52 de puncte după 21 de etape, unul în plus faţă de Olympiakos, ocupanta locului secund.

Decizia finală în acest caz va aparține Ligii Profesioniste de Fotbal din Grecia.