Scandal de coruție la Airbus! Compania va plăti 4 miliarde de dolari! Dar și o amendă de 500 de milioane

De: M.B.
Publicat: 31/01/2020 | 19:40

Producătorul de aeronave european Airbus va plăti 4 miliarde de dolari pentru închiderea unor acuzații de corupție din partea autorităților americane, britanice și franceze, scăpând de un nor negru care plutea de ceva ani deasupra celui mai mare producător de avioane din lume, potrivit Reuters.

Anunțând înțelegerea, procurorul francez de pe sectorul financiar, Jean-Francois Bohnert, a declarat că firma a acceptat, de asemenea, trei ani de „monitorizare ușoară a conformității” de către agenția anticorupție a Franței, potrivit Mediafax.ro.

Acordurile simultane din Marea Britanie, Franța și Statele Unite înseamnă că producătorul de aeronave european a evitat urmărirea penală, deși nu este încă clar dacă persoane individuale vor trebui să se confrunte cu acuzații.

„Prin acordul de astăzi, ajutăm Airbus să întoarcă pagina definitiv asupra practicilor corupte din trecut”, a declarat procurorul francez Jean-Francois Bohnert, adăugând că grupul ar putea acum „să privească cu seninătate asupra viitorului său economic”.

Ca parte a înțelegerii, Airbus a ajuns la un acord de soluționare a acuzațiilor de corupție cu Franța pentru 2,08 miliarde de euro, a declarat procurorul financiar francez.

Producătorul de avioane va plăti, de asemenea, o amendă de 525,65 milioane de euro către Departamentul de Justiție al SUA și 983,97 milioane de euro către oficiul de fraudă al Marii Britanii, a mai spus procurorul.