A fost mare petrecere în Capitală în cinstea Smarandei Știrbu, iubita lui Selly. Tânăra a împlinit 23 de ani și a sărbătorit într-un club exclusivist din Capitală. A pus totul la punct: temă, muzică, ținută, tort pe 3 etaje, însă nu a putut preveni și scandalurile care au avut loc, două la număr. Ambele au în centru același protagonist: Adrian Dumitru sau ”Adrian elicopter de luptă”, așa cum este cunoscut pe TikTok, acolo unde aproximativ jumătate de milion de oameni îl urmăresc. CANCAN.RO a aflat toate detaliile și vi le prezintă mai jos.
Pentru început, să intrăm în atmosfera de petrecere! Peste 300 de persoane, printre care vedete și influeceri, au fost alături de iubita lui Selly, cu ocazia zilei sale de naștere. Printre invitați s-a numărat și cuplul Alexia Eram – Mario Fresh. De altfel, aceasta a fost prima lor apariție după ce s-a zvonit că s-au despărțit.
Smaranda a sărbătorit într-un club exclusivist din Capitală, iar atmosfera a fost întreținută de artistul momentului, Rareș Mariș. Tânăra a ales și o tematică pentru party: cazino. Cei prezenți și-au încercat norocul cu mai multe astfel de jocuri.
Cu toate elementele necesare puse la dispoziție de către Smaranda și Selly, distracția a fost sigură. Însă, la un moment dat, petrecerea a luat o altă întorsătură. Unii invitați s-au simțit atât de bine încât nu au mai ținut cont de nimic. Au izbucnit două scandaluri chiar sub privirile celor prezenți. Mai mult decât atât, protagoniștii s-au luat de păr și chiar și-au împărțit pumni.
Sursele CANCAN.RO susțin că primul scandal a izbucnit între unul dintre prietenii lui ”Adrian Elicopter de luptă” și un alt bărbat, model internațional. Acesta lucrează pentru celebrul brand Dolce & Gabbana. Între cei doi au existat niște neînțelegeri care nu s-au putut rezolva cu vorba bună.
Extrem de nervos, amicul celebrului TikToker a început să îl ia pe adversarul său de păr. Nici modelul nu s-a lăsat mai prejos și l-a lovit pe acesta cu pumnul peste față, potrivit informațiilor obținute de CANCAN.RO. ”Angajatul” de la Dolce & Gabbana avea pe mână un inel cu care a reușit să îl taie pe prietenul influencerului în momentul loviturii.
Al doilea scandal a fost legat tot de numele lui ”Adrian Elicopter de luptă”. El a fost motivul principal de la care a izbucnit cearta. Mai exact, Iorga, o influenceriță virală cu aproape 700.000 de urmăritori pe TikTok, s-a enervat atunci când o fată s-a fotografiat cu Adrian. Tânăra a început să o înjure pe ”adversara” ei și a obligat-o să șteargă imaginea din telefon. Ulterior, a trecut și la fapte mai mari, lovind-o pe aceasta.
Iorga și ”Adrian elicopter de luptă” au participat la emisiunea creată de Selly – Buzz House. În cadrul show-ului online, cei doi s-au apropiat foarte multe. Deși nu vor să se afișeze împreună, sursele CANCAN.RO susțin că formează un cuplu. Mai mult decât atât, au fost surprinși în ipostaze tandre chiar la petrecerea Smarandei. Astfel, gelozia ar fi fost motivul pentru care influencerița s-a enervat la maximum atunci când a văzut că o altă fată se fotografiază cu partenerul ei.
Citește și: CUM ARATĂ CASA LUI SELLY, ÎN CARE STĂ CU CHIRIE! PLĂTEŞTE 28.000 EURO ANUAL! FOTO
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected]. Să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.