Gigi Becali este, pentru prima oară în viață, socru mic, iar această zi în care fiica se va cununa religios cu alesul inimii sale ar trebui să fie una perfectă, din toate punctele de vedere. Însă există și situații care pot da peste cap scenariul, cel puțin într-o primă parte a sa. Iar Gigi Becali a avut parte, azi, de o surpriză neplăcută, latifundiarul trezindu-se, la poartă, cu un individ ”capsat” și pus pe scandal.
Nu sunt cunoscute motivele care l-a determinat pe respectivul bărbat să devină agresiv, cert este faptul că acesta a ajuns la poarta lui Gigi Becali și a început să bată în ea cu pumnii și cu picioarele. Dar individul nu s-a mulțumit doar cu atât. A înjurat șoferii care circulau pe strada respectivă, a încercat – și chiar a reușit – să lovească unele autoturisme, totul concretizându-se printr-un adevărat circ stradal.
Atmosfera nu a degenerat, totuși, susțin jurnașiștii de la romaniatv.ro, chiar dacă individul era ”vocal” și, suplimentar, însoțit de o tânără care îi ținea ”isonul”. Victor Becali a încercat, zadarnic, să îl calmeze pe teribilist, iar poarta casei lui Gigi Becali a fost încuiată, astfel încât scandalagiul nu a putut pătrunde și în curte.
Fiica lui Gigi Becali se va cununa religios cu tânărul om de afaceri Mihai Mincu, iar pregătirile sunt demne de un adevărat festin. Muzică, antren și un meniu ”ales”, iată ingredientele principale care vor face ca petrecerea să fie una cu adevărat spectaculoasă. Conform informațiilor apărute în media, Gigi Becali a introdus, adânc, mâna în portofel, astfel că evenimentul va costa nu mai puțin de o jumătate de milion de euro. Petrecerea se va desfășura, în această seară, la Palatul Snagov, iar atmosfera va fi, cu siguranță, incendiară.