O prietenie de 15 ani s-a stins, după ce trădarea și banii au intervenit. CRBL i-a dat o lecție dureroasă lui Oase, toamna trecută. Artistul a filmat un videoclip al unei piese în care vorbește despre trădarea celui mai bun prieten. Mai mult, se pare că abia acum s-a înțeles motivul ”despărțirii” lor: totul a plecat de la bani.
După ce în 2019 au câștigat cu chiu, cu vai, marele premiu din competiția ”Asia Express”, în valoare de 30.000 de euro, Oase și CRBL au primit o propunere din partea producătorilor emisiunii la care au triumfat. Aceștia au fost întrebați dacă vor să participe ca co-prezentatori în cel de-al treilea sezon al concursului, însă, din cauza salariului prea mic care li s-a propus, CRBL a stabilit de comun acord cu cel mai bun prieten al său să refuze oferta. La puțin timp însă, cântărețul a avut un șoc când a aflat că amicul său de suflet s-a dus ”pe ascuns” și a acceptat experiența de pe Drumul Comorilor, fără ca măcar să-l anunțe.
De aici până la ruptura definitivă dintre cei doi nu a fost decât un pas. CRBL s-a simțit total trădat de Oase. Din acest motiv s-a născut și piesa ”Cine mi-s” a artistului.
”Te-am desenat frumos
Te-am animat cu cap
O ţară-ntreagă a văzut
Din praf de cartier
De mână te-am luat
Şi la nevoie, ai văzut
În spate te-am cărat
Nu te-ai putut abţine
Ca Iuda m-ai trădat
Şi m-ai vândut perfect cu bloaga
De mână m-ai muşcat
Când te-am hrănit cu suflet
Erai înfometat
Acum eşţi o vedetă
Şi trecutul l-ai uitat”
Şi, ca răzbunarea să fie şi mai dulce, CRBL a filmat şi un videoclip, cu un scenariu pe măsură. A îngropat toate fotografiile cu Oase, dar şi obiectele care îi aminteau de colaborarea de anul trecut, apoi le-a dat foc fără să clipească. Apare în cadru şi o piatră funerară, semn că prietenia lor a murit, şansele de împăcare fiind nule.
Vestea că au devenit dușmani pe viață i-a șocat pe fanii acestora, mai ales că după competiție, cei doi chiar au afirmat că nu exista vreo șansă de ceartă între ei în acea competiție. “Nu aveam nici o şansă să ne întoarcem certaţi din India. Au trecut atâţia ani de când ne ştim şi nu ne-am certat. Suntem prieteni cam de 15 ani, de foarte mult timp. A fost fan Simplu, a fost fan CRBL, breakdance-ul ne-a unit. După care, vinovaţi pentru tot fenomenul Kendama România suntem tot noi doi. Este cel mai bun prieten al meu şi prietenii se numără pe degetele de la o mână. El este degetul mijlociu”, spunea atunci CRBL
La puțin timp după ce a câștigat cel de-al doilea sezon al show-ului ”Asia Express”, Oase și-a deschis un bar în centrul Capitalei, îndeplinindu-și un vis pe care îl avea de mult. “Am fost întrebat de la ce vine Kuma, numele localului. Oamenii s-au gândit că e ceva elaborat, are o semnificaţie ascunsă, dar vă mărturisesc că eu nu am stat prea mult pe gânduri atunci când am ales numele barului, aşa că l-am numit după numele pisicii mele. Bine, acum e mai greu ca prietenii să îşi dea seama dacă vorbesc despre bar sau despre pisică”, a menţionat el, cu umor.