Sase persoane, retinute la Botosani pentru contrabanda cu tigari
In urma investigatiilor politistilor Inspectoratului Judetean de Politie de Frontiera Botosani si ofiterilor SRI a reiesit ca, pe raza orasului Stefanesti – judetul Botosani, actioneaza o grupare infractionala transnationala, specializata in contrabanda cu tigari formata din mai multi cetateni moldoveni si romani. Rolul cetatenilor moldoveni era de a introduce in tara, prin sustragerea de la controlul vamal, tigari de provenienta moldoveneasca, ascunse in lacasuri special amenajate ale autovehiculelor cu care tranziteaza frontiera, iar cel al cetatenilor romani de a prelua, transporta, depozita si valorifica aceste bunuri in pietele de pe raza mai multor judete.
Pentru aceasta investigatie s-a constituit un colectiv de lucru format din politisti ai Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Suceava, Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Botosani, Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Botosani si ofiteri SRI, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT-Biroul Teritorial Botosani.
In urma cercetarilor efectuate s-a stabilit ca, in perioada 2010 – 2011 gruparea infractionala a introdus in tara, prin sustragere de la controlul vamal, peste 40.000 pachete de tigari de provenienta moldoveneasca, de diferite marci.