Sase miliarde de oameni au urmarit spectaculoasa operatiune de salvare a celor 33 de mineri din Chile

De: Cancan
Publicat: 14/10/2010 | 00:00
Ura!. Al doilea ortac salvat sare in sus de bucurie

Ieri, la 6.10 dimineata (ora Romaniei), la mina San Jose s-au auzit ropote de aplauze, dupa zeci de minute de incordare. Capsula a adus din adancuri primul miner. „Slava Cerului! Ne-am nascut a doua oara”, a spus Florencio Avalos, in varsta de 31 de ani. Si-a facut cruce si a ingenuncheat, inainte sa-si stranga in brate fiul de sapte ani, pe nume Bayron. Pana la intalnirea cu Florencio, micutul a plans incontinuu si, ca sa treaca timpul mai repede, a desenat operatiunea de salvare a tatalui. Mario Sepulveda, cel de-al doilea miner care a ajuns la suprafata, a facut un adevarat spectacol. A cantat, si-a imbratisat si sarutat nevasta, apoi pe presedintele chilian, Sebastian Pinera, si a gasit puterea de a sta de vorba cu jurnalistii. „In sfarsit, am scapat din iad! In aceste 70 de zile, cat am stat captiv in mina, am fost cu Dumnezeu, dar si cu Diavolul. In final, Dumnezeu a castigat. Am stiut intotdeauna ca ne va salva”, a povestit Sepulveda, care a adus din adancuri cadouri pentru cei dragi, respectiv cateva bucati de minereu. „Nu vreau ca de acum inainte sa fiu tratat ca un artist sau ca un jurnalist. Doresc sa fiu tratat, in continuare, ca Mario Antonio Sepulveda, muncitor, miner”, a adaugat barbatul, care planuieste sa se intoarca in mina cat de curand. Nu acelasi lucru se poate spune si despre Carlos Mamani, in varsta de 24 de ani, singurul bolivian din echipa. Cand s-a intamplat nenorocirea de pe 5 august, avea o experienta in minerit de doar patru zile. Imediat ce a ajuns la suprafata, barbatul a declarat ca nu vrea sa mai auda de minerit cate zile o avea. Au parcurs 700 de metri intr-o capsula Ortacii captivi in subteran in mina San Jose din Chile au fost adusi la suprafata cu ajutorul capsulei „Fenix”. Trasa cu macaraua, nacela metalica lunga de patru metri si cu o greutate de 450 de kilograme a parcurs cei 700 de metri in aproximativ 20 de minute. Incluzand timpul de pregatire pentru fiecare calatorie, a fost nevoie de aproximativ o ora pentru scoaterea la suprafata a fiecarui captiv. Minerii au purtat un costum similar cu al unui cosmonaut, prevazut cu electrozi, care a monitorizat in permanenta frecventa cardiaca si respiratorie, ventilarea, consumul de oxigen si temperatura. Doctorii nu-i lasa sa faca sex 48 de ore Imediat ce au ajuns la suprafata, minerii au fost transportati la spitalul din Copiapo, unde urmau sa ramana in carantina 48 de ore, spre disperarea sotiilor care-i asteptau acasa. In tot acest timp, ei vor fi supusi la examene medicale complexe pentru a se putea determina care este starea lor de sanatate reala si in ce mod experienta traumatizanta prin care au trecut si-a pus amprenta asupra lor. Potrivit specialistilor, multi dintre mineri au probleme musculare din pricina spatiului stramt in care au fost siliti sa traiasca vreme de 69 de zile. In plus, sufera si de afectiuni dermatologice si au deficienta de vitamina D. Minerii ar putea avea probleme de memorie din cauza lipsei de oxigen din timpul captivitatii. Multi dintre ortaci ar putea suferi de insomnie sau ar putea cadea in depresie. Bogati peste noapte Au trait un cosmar timp de 70 de zile, dar acum soarta pare sa le surada. Cei 33 de mineri nici nu mai au nevoie sa munceasca, de vreme de toata presa de pe mapamond le face oferte fabuloase. Ei castiga 700 de euro pe luna, iar pentru un singur interviu televizat li s-a oferit 4.000 de euro. Si rudele lor au „mirosit” afacerea pe care o pot face. In timp ce captivii erau adusi la suprafata, membri ai familiilor lor se targuiau deja cu jurnalistii pentru declaratii. Tragedia minerilor a fost mana cereasca si pentru economia statului Chile. Sectorul hotelier si serviciile de taximetrie au cel mai mult de castigat, dat fiind ca la San Jose au sosit mii de jurnalisti.