Șase agenți de poliție, arestați preventiv! Sunt acuzați de luare de mită, favorizarea făptuitorului şi fals intelectual

Publicat: 30/07/2020 | 21:55

Șase agenți de poliție, din cadrul Serviciului Rutier, au fost arestați preventiv. Aceștia sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.

La data de 30.07.2020, Tribunalul Maramureş a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă vizând şase inculpaţi, agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş – Serviciul Rutier. (CITEȘTE ȘI: POLIȚIȘTII DIN BOTOȘANI AU DESCHIS FOCUL DE ARAMĂ ASUPRA UNUI ȘOFER! BĂRBATUL A ÎNCERCAT SĂ LOVEASCĂ UN AGENT CU MAȘINA)

Se pare că în perioada octombrie-decembrie 2019, cei șase agenți care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au acceptat bani şi alte foloase de la șoferii pe care i-au oprit în trafic. De la aceștia polițiștii au primit brad de Crăciun, produse alimentare, băuturi alcoolice și bani.

În ceea ce privește săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, fapta a fost imputată doar unuia dintre inculpaţi. Iar infracţiunea de fals intelectual a fost imputată pentru doi inculpaţi.

Inculpații au contestat hotărârea

După ce au fost acuzați, inculpaţii au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac. (VEZI ȘI: POLIȚIȘTI CARE NU PURTAU MASCĂ, FILMAȚI DE UN TÂNĂR. A FOST ÎNCĂTUȘAT ȘI AMENDAT)

„Măsura s-a dispus pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.07.2020, până la data de 28.08.2020, inclusiv, reţinându-se existenţa unor indicii temeinice privind săvârşirea faptelor menţionate.

Astfel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că cei şase inculpaţi, în perioada octombrie-decembrie 2019, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au acceptat bani şi alte foloase necuvenite (brad de Crăciun, produse alimentare, băuturi alcoolice) oferite de diverşi conducători auto opriţi în trafic pentru control, în schimbul neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu, sau chiar au pretins aceste foloase necuvenite.

Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a făptuitorului, faptă imputată doar unuia dintre inculpaţi, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că acesta, în luna decembrie a anului 2019, nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, faptă reţinută în sarcina a doi inculpaţi, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că aceştia, în luna decembrie a anului 2019, cu prilejul întocmirii unor procese-verbale de sancţionare contravenţională, au reţinut alte stări de fapt decât cele constatate, pentru a evita aplicarea anumitor sancţiuni. ”, se arată în comunicatul Tribunalului Maramureș.