Autoritățile au decis ca orașele Otopeni și Popești-Leordeni, dar și comunele Corbeanca și Dobroiești să rămână în carantină pentru încă șapte zile. Decizia a venit în urma faptului că situația epidemiologică nu s-a îmbunătățit din data de 20 noiembrie, de când a fost introdusă carantina pentru aceste localități și până în prezent.
În urma analizelor de risc zonă focar întocmite de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov și a avizelor emise de către Institutul Național de Sănătate Publică a fost adoptată prelungirea măsurii de carantinare zonală.
Astfel, începând cu data de 2 ianuarie, ora 22:00 carantina se prelungește în Corbeanca, Dobroiești, Otopeni și Popești-Leordeni. Măsura vizează și satele aparținătoare: Ostrau, Petrești, Tamași, Corbeanca, Fundeni, Dobroiești, Popești-Leordeni. Și pentru orașul Bragadiru și comuna Chiajna a fost prelungită măsura carantinării, tot pentru încă șapte zile, însă măsura a intrat în vigoare de la 1 ianuarie.
Potrivit Prefecturii județului Ilfov tot astăzi, 2 ianuarie, ora 22:00, comuna Mogoșoaia va ieși de sub incidența acestei măsuri. DSP Ilfov și Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, pe baza procedurii de avizare existentă la INSP-CNSCBT a avizat ridicarea carantinării în urma evaluării analizei de risc din comuna Mogoșoaia, județul Ilfov.
CITEȘTE ȘI: ” O GREȘEALĂ ÎN CV A COSTAT-O SCUMP! NICI UN ANGAJATOR NU A SUNAT-O. CE A PUTUT SĂ SCRIE ÎN DOCUMENT „