Sanie care merge si vara
SUCCES. Ion Valcu este tare mandru de sania sa, pe care a testat-o si la targ Adaptabila. Bicicleta extensibila poate fi reglata astfel incat sa fie folosita si de adulti, si de copii Alexandru Saulea Cele mai haioase inventii romanesti sunt expuse la Romexpo in cadrul Targului Inventika – 2009. Mesterii romani si-au aratat creativitatea si au venit pregatiti cu fel de fel de lucruri care de care mai trasnite. Una dintre vedetele targului este creatia inventatorului Ion Valcu, o sanie care poate fi folosita pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp. Sania nazdravana, cum a fost numita de proiectant, este proiectata sa mearga pe orice suprafata exact ca un tanc. Are o banda lucioasa care aluneca, exact ca senilele unui tanc. Aceasta poate fi construita in orice marime si din orice material, ne-a povestit inventatorul Ion Valcu. Pe langa sanie, acesta a venit la targ si cu un ciocan romanesc si o roaba ergonimica, doua inventii care vor revolutiona domeniul constructiilor. Am vrut sa ii spun ciocan romanesc pentru ca noi nu aveam o scula care sa ne reprezinte, cum au francezii cheia franceza, ne-a mai declarat Ion Valcu. El spune ca inventiile sale valoreaza foarte mult, dar, fiind criza, le da la oferta: toate trei contra sumei de 120.000 de euro. Cine vrea sa le cumpere separat plateste 50.000 de euro pe bucata.
Bicicleta pentru toate generatiile
Vechea bicicleta cu care suntem obisnuiti ar putea fi inlocuita cu o inventie prezentata la targ de inginerul Adrian Laculiceanu. Poate fi folosita de oricine, de la parinte pana la copii, ne-a spus inventatorul. Bicicleta poate fi modificata in functie de statura celui care o utilizeaza.