Sandra Stoicescu a venit cu mana goala din SUA

De: Cancan
Publicat: 11/10/2008 | 00:00

Stirista Antenei 1 a ratat o sedinta de shopping la New York din cauza crizei mondiale. Detasata timp de o saptamana in SUA de unde a realizat transmisii in direct pentru „Observator”, Sandra Stoicescu a simtit efectele crizei financiare din plin, deoarece nu a putut sa profite de deplasarea in interes de serviciu pentru a-si reinnoi garderoba. „Unele magazine, reprezentante ale unor branduri celebre, au fost desfiintate din marile centre comerciale, din zonele zero unde chiriile au explodat efectiv. Chiar daca nu-mi ardea de cumparaturi, pentru ca saptamana aceasta mi-am petrecut-o pe Wall Street intr-o zona in care se simtea in aer efectul crizei financiare, mi-as fi cumparat totusi cate ceva”, povesteste vedeta Antenei 1. Sandra nu a scapat de spaima prabusirii sistemului financiar nici cand a parasit „tara tuturor posibilitatilor” si se intorcea in tara. „In avion am aflat si de Bursa de la Bucuresti care fusese inchisa. Dar nu m-am temut asa ca la americani. La ei s-a ajuns sa fie mii de ipoteci care nu mai pot fi returnate, insa la noi e alta poveste. Si eu am casa achizitionata prin credit ipotecar, dar nu ma tem ca voi ramane fara ea”, sustine Alessandra. (S.O.)