O mamă disperată riscă închisoarea pentru că a importat un medicament ilegal în Marea Britanie, în speranța că îi va prelungi viața fiicei sale care este bolnavă în stadiu terminal. Sandra Munford, 53 de ani, a cheltuit lunar câte 1.300 de lire sterline (aproximativ 1.500 euro) pentru ulei de canabis, pentru a o trata pe Kate, fiica ei de 21 de ani, căreia i s-au mai dat 3 luni de viață, relatează Daily Mirror.
Kate a suferit patru intervenții majore și a făcut mai multe sesiuni de chimioterapie și radioterapie din cauza unei tumori craniene. După ce fiica ei nu a mai fost capabilă să meargă și să vorbească, Sandra s-a decis să riște și a cumpărat ilegal din Canada capsule cu ulei de canabis.
”Sunt determinată să fac orice ca să reduc din durerile crunte pe care le are fiica mea, chiar dacă asta înseamnă să ajung la închisoare. Fiica mea este pe moarte, iar eu sunt într-o situație disperată. Am încercat toate tratamentele posibile, iar acesta a rămas ultima noastră speranță. Niciodată nu am încălcat nicio lege, dar voi continua să fac asta”, a spus disperată femeia.
Sandra a spus că a început să cumpere capsulele – legale în Canada – acum câteva luni și în scuri timp starea fiicei sale a început să se amelioreze. Prin urmare, femeia este decisă să-i administreze acest medicament, cu toate că și-a cheltuit deja toate economiile și este în situația de a-și vinde casa pentru a-și putea salva fiica.
Mai mult, Sandra a primit vestea că riscă cel puțin 5 ani de închisoare pentru că a introdus ilegal în țară medicamentul, considerat drog din clasa B.