Sandra Bachici şi Ilinca Vandici s-au cununat religios astăzi, cu aleşii lor, Adrian Mutu, respectiv Andrei Neacşu. Tot astăzi, cele două cupluri, Sandra Bachici-Adrian Mutu şi Ilinca Vandici-Andrei Neacşu, i-au botezat pe băieţeii lor, Tiago, respectiv Zian Ioan.
Pentru cununia religioasă, Sandra Bachici a ales o rochie de mireasă albă, tradiţională, în timp ce Ilinca Vandici a ales o ţinută mai extravagantă, semnată Răzvan Ciobanu, colegul ei de la „Bravo, ai stil”.
Cele două ceremonii vor fi urmate de o petrecere fastuoasă, unde au fost invitate în jur de 500 de persoane. Ilinca Vandici şi Andrei Neacşu s-au pregătit minuţios pentru acest eveniment. Pentru a împăca pe toată lumea, meniul exclusivist cu care se vor delecta invitaţii va fi unul extrem de variat, iar muzica este la fel. Printre artiştii care le vor câta mesenilor se numără Adrian Minune, Lidia Buble, Matteo, Diana Matei.
„Consider că nicio petrecere nu are energie mai mişto şi mai frumoasă decât în momentul în care pornesc manelele. Sincer, am fost la eveniment în ultima perioadă, nunţi, botezuri, cumetrii, lumea se simţea bine, dar în momentul în care vine artistul de manele, toată lumea e pe ringul de dans. Şi am zis ok, o să avem şi noi un program de genul ăsta la nuntă!”, a mărturisit Ilinca Vandici în urmă cu câteva zile.
Pentru cununia religioasă, Sandra a ales aranjamente florale albe, compuse din trandafiri albi, hortensii şi cale. S-au folosit aproximativ 122 de trandafiri, lalele şi hortensii pentru fiecare aranjament floral care decorează locaţia de nuntă, dar şi buchetul miresei şi cel al naşei.
Nunta lui Adrian Mutu cu Sandra Bachici a fost organizată în detaliu şi gândită ca la carte, fostul fotbalist asigurându-se din start că iese pe plus în urma nunţii. Se pare că Adrian Mutu a vândut drepturile de difuzare ale nunţii cu Sandra pe suma de 30.000 de euro, plus costurile locaţiei petrecerii de după ceremonia religioasă, ajungând astfel la un onorariu de 50.000 de euro.