Săndoi, nașul oltenilor: „Craiova este și va rămâne echipa mea de suflet toată viața!”
Chindia Târgovişte, formație pregătită de Emil Săndoi, a învins Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (0-0), într-un meci disputat la Buzău în cadrul rundei a 25-a din Liga 1.
Golul victoriei târgoviștenilor a purtat semnătura lui Paul Iacob (min. 79), care i-a ridiculizat pe Marius Constantin şi Vladimir Screciu, înscriind simplu din mijlocul careului. Cu șapte minute înainte de a înscrie, Iacob a ratat un penalty acordat de arbitrul Istvan Kovacs în urma unui duel între Paul Papp şi Cristian Neguţ.
„A fost un joc destul de închis, pentru că Craiova vine să câștige. Și noi ducem lipsă de încredere, am declarat până acum că nu avem experiență de primă ligă, dar sunt bucuros că din punct de vedere al implicării în joc am avut un joc bun. Sunt născut, crescut, am debutat la juniorii Craiovei, am jucat, am antrenat Craiova, este și va rămâne echipa mea de suflet toată viața, dar în momentul de față sunt la Chindia și fac tot ce ține de mine. Îmi pare rău pentru Craiova, dar ne facem meseria”, a declarat Emil Săndoi la finalul meciului.
În urma acestui rezultat, Chindia a urcat pe locul 8 cu 32 de puncte, apropiindu-se la patru puncte de Academica, formație care ocupă ultimul loc de play-off. Oltenii au rămas pe locul 3 cu 47 de puncte și pot pierde din nou contactul cu FCSB și CFR Cluj în cazul în care cele două rivale la titlu se impun cu FC Botoșani repsectiv FC Argeș.
Program etapa 25 Liga 1
Dinamo Bucureşti – Viitorul 0-5
Gaz Metan Mediaş – UTA 1-2
Academica Clinceni – Astra Giurgiu 1-1
Chindia Târgovişte – Universitatea Craiova 1-0
Duminică, 28 februarie
ora 18:00 FC Hermannstadt – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
ora 20:30 FC Botoşani – FCSB
Luni, 1 martie
ora 17:30 Politehnica Iași – FC Voluntari
ora 20:30 CFR Cluj – FC Argeș