Săndoi își pune la zid portarul după eșecul de la Mioveni: „Am luat gol pe o greșeală impardonabilă!”
Emil Săndoi, antrenorul principal al formației Chindia Târgoviște, nu l-a menajat deloc pe goalkeeeprul Cătălin Căbuz, care a încasat un gol pe o greșeală „impardonabilă” din partea lui Bogdan Rusu în minutul 40, gol ce a decis soarta partidei de la Mioveni câștigate de gazde.
„Am luat gol pe o greșeală impardonabilă. Fiind un jucator ieșit din teren, un fundaș central, am transmis portarului să joace într-o anumită zonă, dar din pacăte a încercat să joace în cu totul altă zonă. Puteam foarte ușor să rezolvăm faza respectivă, să dăm mingea în aut, să intre și fundașul nostru în teren, dar au fost niște greșeli în lanț. Am fi fost în egalitate numerică și am fi putut să evităm golul. În repriza a doua am intrat mai bine, dar parcă nu a fost ziua noastră. Când ar fi trebuit să șutăm la poartă de la 11-12 metri, am dat pasă în laterală. Mă îngrijorează lucrul acesta. Am avut ocazii și puteam face diferența. Aici sunt nemulțumit. E această pauză, sperăm să punem la punct unele lucruri. În prima repriză am luat gol pe o greșeală copilărească, o greșeală de copii și juniori”, a declatat Emil Săndoi la finalul partidei.
În urma acestui eșec, Chindia mai are doar un punct avans față de CS Mioveni, formație aflată pe primul loc care duce la barajul pentru menținerea în prima ligă.
Rezultate etapa a II-a play-out Liga 1
FC Botoșani – UTA Arad 1-0
Gaz Metan Mediaș – „U” Craiova 1948 0-2
Academica Clinceni – Rapid 0-1
Dinamo – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-0
CS Mioveni – Chindia Târgoviște 1-0
Clasament play-out Liga 1
1 FC Botoșani – 29 puncte
2 Rapid – 26 puncte
3 Sepsi OSK – 24 puncte *)
4 UTA – 23 puncte
5 „U” Craiova 1948 – 21 puncte *)
6 Chindia -19 puncte *)
7 CS Mioveni – 18 puncte *)
8 Dinamo – 10 puncte *)
9 Academica – 7 puncte
10 Gaz Metan – -1 punct
*) echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0.5 puncte