Viitorul Constanța a terminat nedecis, scor 1-1, disputa de la Giurgiu cu Chindia Târgoviște.
La primul meci al său pe banca tehnică a dobrogenilor, Mircea Rednic, a fost nevoit să se mulțumească cu o remiză după ce elevii săi au deschis scorul prin Gabriel Iancu (min. 14). Constănțenii au rămas în zece oameni din minutul 36, când portarul Valentin Cojocaru a fost driblat de Daniel Popa, scăpat pe contraatac, şi a ales să îl placheze, primind cartonaşul roşu. Chindia a controlat jocul în repriza secundă şi a reuşit egalarea în minutul 63, prin Daniel Florea, partida terminându-se nedecis, 1-1.
„S-a jucat foarte bine în prima repriză. Am reușit să înscriem, am fost aproape de golul doi, apoi a venit acea fază în care portarul nostru a ezitat, a luat roșu, iar jocul s-a dezechilibrat. Puteam să facem 2-0, puteam să și pierdem, dar trebuie să fim mulțumiți și cu acest punct. A fost un teren foarte rău. La experiența lui, putea să evite acel fault. Preferam să-l lase pe jucător să treacă, să luăm gol, dar să jucăm 11 la 11. Când vezi repriza a doua, îți pui ceva întrebări legate de pregătirea fizică a jucătorilor. E de muncă”, a declarat Mircea Rednic, antrenorul principal al constănțenilor.
În urma acestei remize Viitorul, care are și un meci mai puțin disputat, restanța cu Hermannstadt, a acumulat 17 puncte și a urcat pe locul 6. De partea cealaltă Chindia se află pe locul 8 cu 16 puncte.
Program etapa a XIII-a
FC Botoșani – Astra Giurgiu 1-1
Dinamo – Politehnica Iași 4-1
Gaz Metan Mediaș – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-3
Chindia Târgoviște – Viitorul Constanța 1-1
Duminică, 13 decembrie
ora 11.30 Academica Clinceni – FC Argeș
ora 18.15 FC Hermannstadt – FC Voluntari
ora 21.00 CFR Cluj – FCSB
Luni, 14 decembrie
ora 20.30 UTA Arad – Universitatea Craiova