Bogdan Friedrich, zis Sanchi, fostul iubit al Luminiţei Anghel, a fost văzut din nou cu Manuela Fedorca, femeia cu care a avut o relaţie mai bine de trei ani.
Viaţa amândurora a fost una cel puţin tumultoasă, după ce scânteia aprinsă în 2001 s-a stins. Bogdan a fost implicat apoi într-o relaţie intens mediatizată cu Luminiţa Anghel, împreună cu care a format un cuplu timp de 6 ani. Nici Manuela Fedorca nu a stat degeaba, implicându-se în două relaţii oficiale, din prima rezultând şi o fetiţă.
Cu toate acestea, se pare că cei doi nu au reuşit să aibă noroc în dragoste. Bruneta şi Sanchi au rămas buni prieteni în ultimii 15 ani, bărbatul povestindu-le adesea apropiaţilor săi că Manuela a fost femeia pe care a iubit-o cel mai intens. Se pare că ceea ce a dus la ruptura dintre cei doi îndrăgostiţi ar fi fost faptul că amândoi sunt firi temperamentale şi vulcanice.
Manuela Fedorca şi Bogdan Friedrich au transformat pasiunea într-o prietenie trainică, dar se pare că i-a prins şi pe ei “microbul” care pare să afecteze lumea mondenă anul acesta. La fel ca în cazul Alinei Chivulescu şi a lui Dan Chişu (citeşte mai multe AICI), scânteia dintre Manuela şi Sanchi s-a reaprins după mult timp, în cazul lor fiind vorba de 15 ani.
Aceştia au fost fotografiaţi la o terasă, Bogdan povestindu-i ceva Manuelei şi părând foarte concentrat, în timp ce bruneta se juca constant cu părul, la fel ca o adolescentă care tocmai a descoperit primii fiori ai dragostei. Veselia Manuelei Fedorca a “străpuns” până la urmă zidul de seriozitate, Bogdan începând să zâmbească şi el atunci când femeia iubită nu se putea opri din râs.
Deşi în anii trecuţi se anunţa periodic câte un divorţ sau o separare, iată că anul 2016 începe bine, cu relaţii solide sau reînnodate după mult timp. Cine ştie, poate chiar există dragostea aceea din filme, care depăşeşte orice obstacol pentru a reuni două suflete pereche. Momentan Bogdan şi Manuela par să aleagă discreţia în privinţa relaţiei lor de iubire, dar privirile lor din imagini nu le pot ascunde sentimentele.
Nici cealaltă mare iubire a lui Sanchi nu o duce deloc rău. Luminiţa Anghel s-a căsătorit cu Silviu Dumitriade şi a afişat foarte recent un look nou, schimbându-şi atât coafura, cât şi silueta. Relaţia fericită cu soţul ei i-a permis să aibă mai multă grijă de aspectul ei fizic şi să scape de kilogramele în plus care o acaparaseră. Se pare că în această primăvară, pentru lumea mondenă bucureşteană, „Love is in the air”!
(Georgiana Laciu)