„Sanchi”, acuzat de frauda in asigurari
„Sanchi” s-a mandrit o scurta perioada de timp cu automobilul sau extravagant, un Morgan Harrier editie limitata, pe care l-a asigurat CASCO in aprilie 2009. Fostul iubit al Luminitei Anghel s-a dovedit inspirat, pentru ca o luna mai tarziu, in noaptea de 25 mai 2009, l-a facut praf in fata Ambasadei Chineze din Capitala. Chiar daca prin lumea buna se spunea altceva, in constatarea intocmita de politie masina a fost condusa de un anume Costel Dumitrescu. Compania de asigurari a refuzat plata despagubirilor din contract, respectiv 66.000 de euro, invocand frauda, iar „Sanchi” a dat-o in judecata. La dosar, un expert tehnic auto a concluzionat ca, de fapt, accidentul s-a produs in alta parte, iar soferul ar fi putut fi baut, pentru ca s-a prezentat la Politia Rutiera abia a doua zi la pranz. Cu toate acestea, inainte ca judecatorii Tribunalului Bucuresti sa ia o decizie, societatea a incheiat o intelegere cu Fraedrich, achitandu-i 50.000 de euro.