Ce se întâmplă în corpul tău la 12 ore după ce începi să ții post
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Știri externe » Salvat din infern

Salvat din infern

De: Cancan 22/07/2010 | 00:00
Salvat din infern
AJUTOR. Un coleg al pompierului a inotat disperat pentru a-l scoate din apa poluata cu petrol

Unul dintre cei 2.000 de pompieri mobilizati pentru a stinge un incendiu in portul chinez Dalian, provocat de explozia a doua conducte de petrol, a avut nevoie de interventia colegilor, care l-au scos mai mult mort decat viu din apele poluate ale Marii Galbene.

Cu trupul acoperit din cap pana in picioare de petrol, lipsit de vlaga si abia respirand, pare o creatura din alta lume. Nici nu ai zice ca e om, ci un personaj dintr-un film de groaza. Cam asa ar putea fi rezumata starea in care s-a aflat un pompier chinez, in urma cu cateva zile, cand, impreuna cu 1.999 de colegi, a fost mobilizat pentru a stinge un incendiu in portul chinez Dalian. Barbatul, care a fost trimis sa se lupte cu flacarile, dar si sa repare cele doua conducte de petrol din Marea Galbena care au provocat catastrofa, s-a chinuit o vreme cu valurile uleioase si negre, dar, intr-un final, acestea l-au doborat. Incapabil sa isi mai miste bratele si picioarele, coplesit de petrolul care ii acoperea trupul, pompierul a fost la un pas sa se inece. Norocul lui ca a fost observat de un coleg, care nu a ezitat sa isi puna in pericol propria viata pentru a-l salva. Ajuns pe mal, dupa ce a fost carat in spate zeci de metri, pompierul a fost asaltat de ceilalti colegi, care s-au straduit sa-i acorde primul ajutor.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu...
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Soția lui Hagi, apariție spectaculoasă la decorarea „Regelui”. Cât au costat pantofii Christian Dior și ce ținute au ales Halep și Nadia Comăneci?
Soția lui Hagi, apariție spectaculoasă la decorarea „Regelui”. Cât au costat pantofii Christian Dior și...
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de...
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a descoperit, de fapt, o comoară
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde,...
Lavrov, despre acordul de pace convenit între SUA şi Ucraina: Nu vom accepta o pace care să pună vieţi în pericol
Lavrov, despre acordul de pace convenit între SUA şi Ucraina: Nu vom accepta o pace...
EXCLUSIV. Ilie Bolojan despre acuzația că a furat un TIR din Germania în anii '90: Eram student în Timișoara...
EXCLUSIV. Ilie Bolojan despre acuzația că a furat un TIR din Germania în anii '90:...
2025: Ce autovehicule sunt interzise pe autostradă?
2025: Ce autovehicule sunt interzise pe autostradă?
El este Răzvan, jandarmul de 27 de ani care a fost împușcat mortal în cap de un coleg în timpul unui exercițiu de pregătire
El este Răzvan, jandarmul de 27 de ani care a fost împușcat mortal în cap...
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Igor Cuciuc, destăinuiri în lacrimi, după pierderea fiicei sale. Artistul rememorează ultimele plimbări cu ea. “Nu am găsit o fată care să semene cu Andreea. A fost unică.”
Igor Cuciuc, destăinuiri în lacrimi, după pierderea fiicei sale. Artistul rememorează ultimele plimbări cu ea....
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și...
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu...
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă...
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
”Misiunea mea a fost îndeplinită. Am expus demonul...”. De nebănuit ce a putut spune Călin Georgescu acum, după ce i s-a respins definitiv candidatura la alegerile prezidențiale. Răsturnare de situație
”Misiunea mea a fost îndeplinită. Am expus demonul...”. De nebănuit ce a putut spune Călin...
Stațiunea de pe litoralul românesc care a renăscut în ultimii trei ani. Plaja se umple cu până la 40.000 de turiști pe zi
Stațiunea de pe litoralul românesc care a renăscut în ultimii trei ani. Plaja se umple...
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău. Dacă aș face-o din nou? Oooh, da!” Exclusiv
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău....
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în...
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei...
2025, an special pentru creștini. Ce se va întâmpla de Paști
2025, an special pentru creștini. Ce se va întâmpla de Paști
Cristina Demetrescu dezvăluie zodia care își cumpără casă și găsește stabilitate financiară în 2025
Cristina Demetrescu dezvăluie zodia care își cumpără casă și găsește stabilitate financiară în 2025
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini...
Andra Gogan, primele declarații despre iubitul din America: „Am unit utilul cu plăcutul”
Andra Gogan, primele declarații despre iubitul din America: „Am unit utilul cu plăcutul”
Destinația din Europa unde poți merge în vacanță cu doar 1 euro. Este renumită pentru peisaje și mâncare foarte bună
Destinația din Europa unde poți merge în vacanță cu doar 1 euro. Este renumită pentru...
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4 nativi
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4...
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu pe care actorul nu îl mai poate face: „Ăsta este reversul medaliei”
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu...
×