Salvamontiștii au salvat un bărbat beat care a alunecat și s-a rostogolit 100 de metri pe un traseu spre vârful Tâmpa

Publicat: 08/11/2021 | 07:45

Un bărbat aflat în stare de ebrietate care a alunecat și s-a rostogolit 100 de metri pe un traseu din Brașov a fost salvat de salvamontişti. Din fericire, acesta a suferit doar traumatisme minore.

Salvatorii din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Brașov susțin că bărbatul a căzut pe o potecă spre vârful Tâmpa, în condițiile în care traseul era marcat cu triunghi galben. Acesta a alunecat și a căzut, după care s-a rostogolit pe o pantă abruptă în jur de 100 de metri.

(NU RATA: UN BĂRBAT, BEAT DE SUPĂRARE CĂ ANGLIA A PIERDUT CAMPIONATUL, A COMANDAT O PĂPUȘĂ SEXUALĂ PE INTERNET. CUM A REACȚIONAT CÂND S-A TREZIT CU COMANDA LA UȘĂ)

Numai norocul a făcut să sufere doar traumatisme minore, respectiv plăgi escoriate la nivelul membrelor și capului. Persoana, în vârstă de 26 de ani, a fost scoasă înapoi în potecă cu ajutorul echipamentului de alpinism din dotare, fiind mai departe preluată de un echipaj SMURD”, precizează Salvamont Poiana Brașov.

Bărbat beat, salvat după ce s-a rostogolit pe un traseu din Brașov

Totodată, Salvamont România a anunțat că individul era în stare de ebrietate. “Ținut la beci până se trezește, să nu plece iar, că vă dă de lucru până dimineața. Și pus la plată când se trezește” sau “Lăsați-l să doarmă acolo ca să îi treacă beția” sunt doar două dintre comentariile celor care urmăresc pagina de Facebook a Salvamont Poiana Brașov.

(NU RATA: VIDEO UN BARBAT BEAT A RAMAS ATARNAT CU CAPUL IN JOS DE O MACARA, MAI BINE DE DOUA ORE!)

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult