Sali Levent, primele declarații după ce a fost acuzat de violență domestică: ”Vreau să arăt că nu sunt un nenorocit”
Sali Levent rupe tăcerea, după ce a fost acuzat de violență domestică! Actorul a ajuns să fie chemat în instanță de Dalia, viitoarea lui soție! Cum se apără fostul concurent de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”? Susține că are probe prin care poate demonstra că ar fi nevinovat. Cum descrie el incidentul?
Au trecut deja câteva luni când cei doi și-au unit destinele. Actorul a fost acuzat de violență domestică, iar în prezent este în plin proces cu Dalia, așa că a început prin a preciza că nu se află în poziția în care poate da prea multe declarații cu privire la ce s-ar fi întâmplat. Potrivit declarațiilor făcute de Sali Levent, totul ar fi pornit de la o ceartă în mașină.
Actorul susține că situația a fost exagerată, de fapt, iar el are probe prin care ar putea să își demonstreze nevinovăția și implicit să își spele imaginea publică. Cu atât mai mult, Sali Levent a ținut să precizeze că el ar avea dovada clară prin care poate arăta că soția lui nu avea urme de agresiune după incident. Fostul concurent de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” ar deține un videoclp important în acest sens.
„Nu pot să spun foarte multe lucruri pentru că este un proces intentat şi mă afectează tot ce zic. Mâine, la ora 13:00, am proces. Am nişte probe că nu am făcut aşa ceva. Vreau să arăt că nu sunt un nenorocit cum zice ea. Dintr-o ceartă în maşină, mă trezesc cu chestii de genul. E logodnica mea, nu am crezut că se va întâmpla așa ceva. Adică te cerţi cu cineva şi… Am un video în care ea vorbeşte întruna şi nu mai are nimic la gât. Chestia aia de la gât este de la ei din casă, o cunosc. O să arăt că eu nu fac aşa ceva. Un om care e bătut aşa cum susține nu iese pe live să facă chestii de genul. La Constanţa a avut loc incidentul. Am primit şi nişte telefoane de ameninţări din partea familiei ei”, a mărturisit Sali Levent, potrivit fanatik.ro.
Sali Levent, dispus să îi ofere ordin de restricție Daliei
Cei doi plănuiau să facă nunta în luna august a anului 2024, însă toate au rămas sub incertitudine acum. Sali Levent susține că el este dispus să îi ofere partenerei sale un ordin de restricție, asta în cazul în care aceasta ar fi dorința ei. Între cei doi există o diferență de vârstă de 12 ani. Actorul are 31 de ani, iar Dalia 19.
„Nunta trebuia să fie la anul, în august. Nu este nimic plătit încă, doar rezervate. Având în vedere că soţia ta te dă la poliţie pentru o ceartă… Nu cred că urmăreşte nimic. Dacă ea şi-ar dori să îi dau ordin de restricţie, i-l dau cu mare drag. Am eu grijă de ea să nu se mai vadă cu mine. Ea are 19 ani, eu 31. Nu mă văzusem cu ea până când nu a făcut 18 ani, am vorbit numai pe internet pentru că eu eram plecat în State”, a mai spus actorul.
Trecuseră numai două luni de la cununia civilă în momentul în care Dali a spus public că ar fi ajuns de urgență la spital din cauza actorului. Tânăra susținea cu tărie că Sali Levent ar fi lovit-o.
„Această postare este adresată «criminalului» pentru care mi-am irosit un an din viață. Actorul vostru, diavolul realității mele. Ieri seară, în mașina ta m-ai lovit cu brutalitate cu capul de cotiera mașinii, de repetate ori în timp ce îți plângeam să te oprești, nu m-ai lăsat să cobor din mașină. Explicându-te că faci asta pentru că nu mă uit în ochii tăi când vorbești cu mine. Am fost ridicată de urgență la spital, cu traume. Ești un diavol, un nemilos! Nicio femeie nu merită asta! Nu m-am gândit vreodată că nu om poate să facă așa ceva cu sânge rece. Ne vedem în instanță! Măsoară-ți puterea cu un bărbat! Nu există un motiv pentru care să bați o femeie până ajunge la spital”, a scris Dalia pe Instagram.