Pentru că industria IT din România are nevoie de specialiști, și salariile oferite sunt pe măsură! Mai mult decât atât, companiile nici măcar nu se mai uită la studii!
Chiar dacă media salariilor din acest domeniu este dublă comparativ cu salariul mediu pe ţara, tot mai mulţi specialişti pleacă în străinătate.
În condiţiile în care universităţile din România dau anual doar 9.000 de specialişti în IT dar cererea creşte constant, deficitul a ajuns la cote alarmante.
„Astăzi industria de IT ar avea nevoie de vreo 35 de mii de specialişti, deci şi-ar găsi job dacă ar apărea în piaţă. Aşa că avem un delta de 26.000 de specialişti. Această diferenţă va creşte în timp, pentru că necesarul de joburi creşte din partea mediului privat. Deficitul este accentuat şi de migraţie. Se estimează că în ultimii 20 de ani au plecat din ţară peste 37.000 de specialişti IT. Companiile din România încearcă să ţină pasul, ca să rămână atractive”, a declarat Dan Berteanu, reprezentantul unei companii care oferă training în IT, pentru stirileprotv.ro.
Domeniul IT oferă în primul rând locuri de muncă mult mai bine plătite decât alte domenii, iar salariile cresc constant. Dacă la începutul acestui an salariul mediu net în IT era de sub 6.700 de lei, în vară a ajuns la peste 7.100 de lei, potrivit INS. Adică mai mult decât dublul salariului mediu pe economie la nivel naţional.