Pe fondul măsurilor de austeritate pe care Guvernul vrea să le aplice în următoarea perioadă, există o categorie de bugetari care va primi bani mai mulți. De la 1 iulie 2023, acestor angajați li se vor majora salariile cu până la 30%. Citiți în continuare cine sunt fericiții care vor beneficia de aceste măriri salariale.
Deficitul bugetar este îngrijorător de mare, astfel că Guvernul analizează posibilitatea de a aplica anumite măsuri de austeritate în următoarea perioadă. Se iau în calcul sistarea angajărilor la stat dar și înghețarea salariilor bugetarilor. Totuși, există o categorie de angajați ai statului care vor primi bani mai mulți începând cu 1 iulie.
(CITEȘTE ȘI: Comparatorul de salarii | Cum poți afla dacă primești mai mulți sau mai puțini bani decât colegii tăi)
Cei care vor primi bani mai mulți din această vară sunt angajații CFR. Directorul general al companiei CFR Călători, Traian Preoteasa, a anunțat că va solicita peste 660 de milioane lei la rectificarea bugetară. Astfel va acoperi majorarea salariilor care se aplică de la 1 iulie, potrivit ”Statutului Personalului Feroviar”.
Această lege a fost promulgată în 2020. În ciuda faptului că permite creșteri salariale de 20-30 %, Guvernul a prorogat aplicarea legii de mai multe ori. Acest lucru a determinat greva din luna decembrie a anului 2021, atunci când angajații feroviari au oprit sute de trenuri. Cum legea a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2023, este de așteptat ca ea să se aplice începând cu 1 iulie.
Traian Preoteasa susține că impactul pentru bugetul CFR Călători, companie cu peste 14.000 de angajați, este de 660 de milioane de lei.
„Impactul pentru perioada 1 iulie-31 decembrie este de 660 mii lei, 660 de milioane, doar pe jumătate de an, având în vedere că Statutul a intrat în vigoare la 1 ianuarie, dar (n.r. majorările) se aplică din iulie pentru că este în vigoare Contractul Colectiv de Muncă, deci pentru jumătate de an este efortul financiar.
Salariile vor crește cu un procent destul de mare, nu cred că vom avea multe cereri de pensionare.
Este exclusă o majorare a prețului biletelor, iar singura soluție pentru a acoperi creșterea de salarii este din subvenție.
Statutul nu se mai poate proroga este Lege în vigoare, cel puțin pe fondul de salarii. Avem discuții cu Ministerul Finanțelor, am făcut demersuri pentru toată suma la rectificare”, a explicat Traian Preoteasa, potrivit economedia.ro.
Cele trei mari companii feroviare din România sunt CFR Infrastructură, CFR Călători și CFR Marfă, acestea având aproximativ 50.000 de angajați. Legea „Statutului Personalului Feroviar” se va aplica și la Metrorex, companie în cadrul căreia sunt angajați 5.861 de oameni.
Majorarea salarială se va acorda prin modificarea coeficienților minimi de ierarhizare: de la coeficientul 1 pentru muncitorii necalificați, 1,50 pentru cei calificați, 1,60 maiștri și 2,20 pentru studii superioare.