Șahtior nu a avut milă de Basel în sferturi și este în „careul de ași” al Europa League!
Şahtior Doneţk s-a calificat în stil de mare echipă în semifinalele Europa League ediția 2019-2020, după ce a spulberat FC Basel cu scorul de 4-1 (2-0).
Disputată la Gelsenkirchen în Germania, țată care va găzdui în continuare EL sub forma unui turneu, duelul din sferturile de finală ale competiţiei nu a avut istoric fiind dominat „da capo al fine” de ucrainieni.
Șahtior a început în forță și după numai două minute de joc avea deja avantaj pe tabela de marcaj prin reușita semnată de Junior Moraes, avantaj care a fost dublat de Taison în minutul 22, 2-0 fiind și scorul cu care cele două formații au intrat șa cabine. După pauză tot ucrainienii au fost cei care au dat tonul, Alan Patrick (min. 75 – penalty) şi Dodo (min. 88), ducând prin reușitele lor scorul la un neverosimil 4-0. Golul de onoare al vicecampioanei Elveţiei a fost semnat de olandezul Ricky van Wolfswinkel (min. 90+2), la puţin timp după intrarea pe gazon.
În penultimul act al competiției, Şahtior Donețk se va duela cu Inter Milano, formație care luni a dispus de Bayer Leverkusen cu 2-1. În ultimul sfert de finală a acestei competiții, Sevilla s-a impus la limită de Wolves cu scorul de 1-0.
Program sferturi de finală Europa League:
Inter Milano – Bayer Leverkusen 2-1
Manchester United – FC Copenhaga 1-0 (d.prel.)
Şahtior Doneţk – FC Basel 4-1
Wolverhampton Wanderers – Sevilla 0-1
Program semifinale Europa League:
Duminică 16 august
ora 22:00 Sevilla – Manchester United (Koln)
Luni 17 august
ora 22:00 Inter Milano – Şahtior Doneţk (Dusseldorf)
Finala Europa League
Vineri 21 august – Koln (22:00)