Irina Loghin a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru a-și îndeplini visul: acela de a deveni mamă.
Irina Loghin are doi copii minunați, dar puțini sunt cei care știu cât de mult s-a chinuit ”regina muzicii populare” să devină mamă. A fost la diverși doctori și a făcut tratamente dureroase. Tot efortul a meritat, însă, deoarece Irina Loghin a fost binecuvântată cu doi copii, Irinuca şi Ciprian Cernea. (CITEȘTE ȘI: IRINA LOGHIN, ÎN LACRIMI DE ZIUA EI! S-A ÎNTÂMPLAT ÎN DIRECT)
“Pe la treizeci şi cinci de ani, când m-am dus într-un turneu la Cluj, m-am interesat ce pot să fac, aflasem că la Cluj sunt profesori foarte buni. M-am dus la un profesor ginecolog, ca să îmi facă un consult. Mi-a dat un tratament de șase luni, mi-a făcut histerosalpingografia. Îţi introduce un lichid, o soluţie în uter, care este înfiorătoare, ustură așa de tare! El a observat că am avut o răceală în copilărie, foarte puternică și netratată la timp. Această analiză era și un tratament deoarece îmi introdusese lichidul acela și am devenit fertilă. Imediat, la nicio lună de zile, am rămas însărcinată”, a mărturisit Irina Loghin în cartea “Viața mea este ca un cântec”.
Supranumită ”Regina muzicii populare”, Irina Loghin are destinul unei învingătoare. Artista s-a născut într-o familie numeroasă, cu șase frați, și a cunoscut sărăcia lucie în copilărie. Talentul însă a ajutat-o pe Irina Loghin să răzbească. La puțin timp după ce și-a făcut debutul în muzică, numele ei avea să fie pe buzele tuturor.
Pe lângă succesul în plan profesional, Irina Loghin a avut de asemenea o viață liniștită în plan personal. Deși a fost râvnită de-a lungul timpului de mulți bărbați, de mai bine de patru decenii, artista își împarte viața cu Ion Cernea. Cei doi s-a cunoscut în tinerețe, la un ștrand, și de atunci sunt de nedespărțit.
Ion Cernea a reușit să o impresioneze din prima zi pe Irina, mai ales cu postura sa, el fiind campion de lupte greco-romane. A reprezentant, de altfel, România la Jocurile Olimpice, dar și la Campionatele Europene și Mondiale. (CITEȘTE ȘI: ANDRA, MESAJ EMOȚIONANT PENTRU IRINA LOGHIN: „EI ÎI SPUN MAMA IRINA!”)
Irina Loghin și Ion Cernea au împreună doi copii: Ciprian și Irina.
„Când s-au cunoscut, Ion era campion la lupte greco-romane. Arată bine, era manierat. Era și bun prieten cu Benone Sinulescu. Într-o zi au stabilit să meargă la ștrand, iar Benone a chemat-o și pe Irina. Ea era o femeie extrem de frumoasă, curtată de mulți bărbați. Au fost mulți care au încercat să o impresioneze, dar numai Ion a avut câștig de cauză”, ne-a mărturisit un apropiat de-al Irinei Loghin în urmă cu ceva timp.