Să vezi și să nu crezi! Un pacient, infectat cu COVID-19, a fugit din spital și a mers la bar
Un pacient infectat cu coronavirus s-a dus direct la bar, după ce a fugit din spital. Bărbatul a fost găsit de oamenii legii din Caraș Severin, alături de alte patru persoane și barmanul din locația respectivă.
Pacientul a părăsit spitalul fără acordul medicilor. Bărbatul a fost preluat cu o ambulanță și dus înapoi la unitatea spitalicească, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
De asemenea, în aceeași zi, polițiștii din Caransebeș s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat în locuința unui bărbat din comuna Teregova, la care au participat 23 de persoane. Distracția, însă, i-a costat scump! Toată lumea a primit o amendă usturătoare, inclusiv organizatorul evenimentului.
Coronavirus România, 8 noiembrie
Până astăzi, 8 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 303.751 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.752 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În intervalul 07.11.2020 (10:00) – 08.11.2020 (10:00) au fost raportate 86 de decese (40 bărbați și 46 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani.
83 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.