Să vezi și să nu crezi! Andreea Bălan și George Burcea, din nou împreună! Cei doi vor fi colegi de trust după ce actorul a acceptat o ofertă de la Antena 1

Publicat: 27/10/2023 | 14:41
Andreea Bălan și George Burcea / Foto: Instagram

Este oficial! George Burcea a fost cooptat într-un proiect de televiziune la Antena 1. Astrele s-au aliniat, în sfârșit, pentru cunoscutul actor și se pare că va fi coleg de trust cu fosta soție, Andreea Bălan. N-ar trebui să fie o problemă pentru niciunul dintre ei, mai ales că vedeta trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Victor Cornea. Ambii și-au văzut de viață și au făcut tot posibilul să îngroape securea războiului. Ce-i drept, nu se știe momentan dacă au dat totul uitării și dacă au reușit să facă pace odată pentru totdeauna. Ce spune „Lurch” din Wednesday despre emisiunea în care-și va face simțită prezența?

George Burcea a semnat cu Antena 1, trustul TV unde lucrează de ani buni și fosta lui soție. Actorul va lua parte la serialul de comedie Bravo, tată!, difuzat în fiecare duminică, de la 20:00. Protagoniștii producției sunt Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel, patru bărbați din medii complet diferite, care devin prieteni prin prisma grădiniței unde copiii lor sunt înscriși. Fostul partener al Vivianei Sposub n-a stat mult pe gânduri și bătut palma pentru noul rol.

CITEȘTE ȘI: PĂRĂSIT DEFINITIV DE VIVIANA SPOSUB, GEORGE BURCEA A LUAT O DECIZIE ȘOCANTĂ! ACTORUL ȘI-A SCHIMBAT NUMĂRUL DE TELEFON ȘI S-A MUTAT DIN ȚARĂ

George Burcea / Foto: Instagram

Acesta a povestit că a mers la filmare, într-o zi, cu fetițele lui, Ella și Clara, care s-au bucurat enorm să-i fie aproape. „Am primit cu bucurie propunerea de a juca în Bravo, tată!, pentru că este un serial care expune realitatea tăticilor și, automat, a familiilor din România. Cu siguranță, mulți tătici se vor regăsi în personajele noastre. Copiii leagă prietenii între părinți, de îndată ce fac primul pas către grădiniță sau școală. Automat, îți faci și tu, ca părinte, noi amici sau prieteni.

Îmi plac proiectele în care joc alături de colegi actori pe care îi știu, iar din distribuție îi știam pe toți, jucasem alături de ei și mi-a fost ușor să mă alătur poveștii și atmosferei de pe set. Într-o zi, am mers la filmare cu fetițele mele, iar Fodor, Vârciu, Pavel și Natanticu erau îmbrăcați în super eroi. Fetițele au început să țipe de bucurie, crezând că au venit animatorii și că este o petrecere acolo. A fost o experiență superbă, pentru că eram tăticul care trebuia să aibă grijă de copii și, în același timp, trebuia să-mi fac și meseria de actor”, a dezvăluit George Burcea despre noul proiect.

CITEȘTE ȘI: ANDREEA BĂLAN ȘI VICTOR CORNEA AU DUS RELAȚIA LA ALT NIVEL, DAR CUPLUL ESTE DEPARTE DE PASUL CEL MARE. CANCAN.RO ARE DECLARAȚII, DIRECT DE LA SURSĂ: “CARE NUNTĂ? STRÂNGEM BANI PENTRU…”

George Burcea, înlocuit într-un proiect de la Antena 1

Dacă lucrurile merg acum ca pe roate în cariera lui, asta nu se întâmpla și-n urmă cu ceva vreme, când George Burcea pierduse un proiect la Antena 1. Actorul ar fi trebuit să joace într-o telenovelă ce urma să fie difuzată pe micile ecrane, însă a pierdut rolul în fața unui alt tânăr. Fostul iubit al Vivianei Sposub țintise un proiect al Ruxandrei Ion și se pare că discuțiile erau avansate între cele două părți. Lucrurile s-au schimbat peste noapte, iar rolul lui a fost suflat de alt actor trecut pe la Hollywood.

La acea vreme, se zvonea faptul că cea care i-ar fi pus piedici a fost chiar Andreea Bălan, fosta soție, mai ales că erau în plin scandal de divorț. George Burcea a dat de înțeles, la un moment dat, că atât căsătoria, cât și divorțul de cunoscuta cântăreață i-au adus celebritate, însă nu cea pe care și-o dorea. Cel puțin, să nu fi fost cunoscut drept soțul cuiva.

Iată că a trecut timpul și George Burcea a ajuns să fie cunoscut și peste hotare, după ce a jucat în serialul fenomen Wednesday. Actorul l-a interpretat pe Lurch, în primul sezon, apoi a avut parte de aventura vieții lui peste Ocean, la diverse apariții publice. A vrut să trăiască visul american, însă n-a putut să stea prea departe de fetițele lui, așa că s-a întors acasă. Dacă relația cu Viviana Sposub n-a mai funcționat, măcar a avut noroc în carieră.