„Sa putrezeasca in puscarie, ca nu ne-a dat niciun ban!”
Dupa ce, pret de cateva zile, a fost „jupanul” satului, dandu-le consatenilor de baut si petrecand cu lautari, ieri Alexandru Tanase a fost arestat preventiv 19 zile, pentru ca este minor. Acum, familia nu il mai are la inima pe tanarul de 16 ani. Ana-Maria, sora mai mica a hotului, este vehementa: „Noi muream de foame, am tras lumina de la un vecin, n-avem pereti la casa, iar el statea prin baruri si se lafaia cu lautari. Sa putrezeasca in puscarie, ca nu ne-a dat niciun ban!”, ne-a spus pustoaica de 14 ani. Nici mama lui Alexandru nu isi sprijina fiul. „M-au rugat politistii sa stau cu el, ca este minor, ca altfel nici nu voiam sa mai aud de el, ca ne-a facut de ras in toata tara. Sa stea dracu’ in puscarie, ca m-am saturat sa imi tot vina politia la usa”, ne-a declarat femeia. Ionut Alexandru Lazar, celalalt autor al jafului, care a fugit din tara, a primit, tot ieri, mandat de arestare in lipsa pentru 30 de zile. Ioana Lazar, mama lui, a aflat de la televizor de furtul milionului de euro de la fosta profesoara din Ploiesti si a hotarat sa rupa orice relatie cu fiul ei: „Sa stea linistit pe banetul lui, pe mine nu ma mai vede, nu vreau sa ajung langa el!”. Un amanunt interesant a fost comunicat de anchetatori: Alexandru e analfabet si spune ca imparteala banilor s-a facut dupa marimea teancurilor si culoarea bancnotelor.