„Sa-mi injure familia la ei acasa, nu la Urziceni!”

De: Cancan
Publicat: 31/07/2010 | 00:00
INAMIC. Mihai Stoica nu este un personaj agreat de suporterii Rapidului, asta din cauza trecutului sau stelist

Evolutia peste asteptari din partida cu FC Vaslui a starnit un interes deosebit din partea fanilor „alb-visinii”, care vor lua cu asalt, astazi, arena din Ialomita.

Totusi, acestia s-au lovit de o problema cu care se confrunta de ani buni cand vine vorba de deplasari: lipsa biletelor. Totusi, liderii galeriei rapidiste au luat legatura cu Mihai Stoica, in speranta ca managerul general al Unirii le va acorda 1.000 de bilete, nu doar 330, cum anuntase initial. Oficialul ialomitenilor nu s-a lasat induplecat de rugamintile giulestenilor si nu a fost de acord sa le ofere niciun tichet in plus.

„Rapidistii vor intra numai in sectorul special amenajat. De ce le-as fi dat mai multe bilete? Sa ma injure la ei acasa, nu la Urziceni! Ceilalti suporteri care vor sa asiste la meci trebuie sa demonstreze cu buletinul ca locuiesc in judetul Ialomita!”, a fost auzit spunand „Meme” dupa discutia cu suporterii giulesteni.