“S-a lăsat dus de val!” Reacție surprinzătoare a iubitei lui Vladimir Drăghia după ce “Faimosul” a anunțat că va dona premiul câștigat la “Exatlon”

Publicat: 25/05/2018 | 09:47

Vladimir Drăghia este marele câștigător Exatlon România 2018. El l-a învins în finală pe Ionuţ „Jaguarul” Sugacevschi și a intrat în posesia premiului de 100.000 de euro, pe care a anunțat că îl donează copiilor bolnavi.

Iubita lui, Alice, a scris pe contul personal de socializare al lui Vladimir Drăghia primele cuvinte despre donarea celor 100.000 de euro micuților care suferă de cancer.

Visul meu s-a adeverit și al lui Vladimir s-a împlinit: a zburat. A zburat în momentul în care, după cinci luni grele de competiție în condiții aspre, a aflat că voi ați vrut ca el să fie câștigătorul Exatlon, ediția 2018. O onoare pe care el nu poate decât să o folosească pentru a aduce bucurie copiilor bolnavi de cancer.

Lor le-au fost retezate aripile brusc, dar noi, toți ceilalți, putem găsi resursele de a dărui acolo unde este nevoie.

Când sunteți ispitiți să faceți un bine, nu vă feriți chiar dacă pare departe de puterea voastră să schimbați ceva. Vladimir s-a lăsat dus de val când i-a trecut prin minte că dacă va ajunge în finală și va câștiga, va dona premiul celor care vor face bine cu el, iar gândul lui a dospit în el până s-a materializat.

Vă mulțumesc în numele lui pentru că i-ați fost alături, ați crezut în el și i-ați dat șansa incredibilă de a face un mare bine.

Voi, alături de el, ați făcut un mare bine.

Mii de mulțumiri și sperăm ca experiența Exatlon v-a atins inimile măcar o dată.

Alice

#exatlonromania

#teamvladimirdraghia„, este mesajul aparut pe pagina lui Vladimir Draghia.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult