S-au trezit cu un camion în casă! Accident bizar într-o localitate din Mehedinți
Un accident care ar fi putut avea urmări grave a avut loc în această dimineață într-o localitate din județul Mehedinți. Un tir a părăsit partea carosabilă și a intrat în casa unor localnici, distrugând complet o cameră.
Din primele informații se pare că șoferul tirului ar fi adormit la volan, pierzând astfel contorul. Camionul a ieşit de pe şosea şi a intrat direct în locuinţă oamenilor. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. (CITEȘTE ȘI: ACCIDENT MORTAL PE A1! DOUĂ AUTOTURISME ȘI DOUĂ CAMIOANE S-AU CIOCNIT. UN ȘOFER A DECEDAT PE LOC)
La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Stației Strehaia cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Accidentul s-a produs pe Drumul Național 6, în localitatea Tâmna.
La sosirea pompierilor, șoferul se afla blocat în cabină, însă nu era încarcerat. Salvatorii au extras victima și au predat-o în stare conștientă unui echipaj SAJ.
Au scăpat la limită
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale considerabile, însă totul a fost la un pas de tragedie. În casa care a fost distrusă de către tir, locuiesc un tânăr și soția acestuia. Cei doi au declarat că obișnuiau să doarmă în camera care a fost distrusă. Din fericire, cu o noapte înainte au decis să schimbe camera, iar acest lucru le-a salvat viața.
Şoferul se va alege acum cu dosar penal şi va trebui să plătească pagubele materiale produse.