S-au inghesuit pe doi kilometri la moaştele Sfintei Parascheva. Au sarit de 25.000 de credinciosi!
Potrivit organizatorilor pelerinajului religios de la Iaşi, până sâmbătă, la ora 16.00, au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva aproximativ 25.000 de persoane, în timp ce alte câteva mii aşteaptă la rând, lungimea acestuia depăşind doi kilometri, timpul de aşteptare fiind de aproximativ zece ore.
Mai multe străzi din zona Catedralei Mitropolitane din Iaşi sunt închise, circulaţia rutieră prin centrul municipiului desfăşurându-se cu greutate.
De vineri seară, în oraş au sosit aproximativ 200 de autocare cu credincioşi din mai multe judeţe din ţară, inclusiv din Bucureşti, printre care s-au numărat şi 7.000 de pelerini din localitatea ilfoveană Voluntari.
(Elena Niculescu)