S-au încins, grav, spiritele, după ce ”Perversu” a ”măcelărit” două femei! Daniel Ghiță primește replica de la șeful RXF! Vieru: ”Noi suntem un show!”

Publicat: 06/06/2024 | 18:00

Știrea conform căreia în Gala RXF 46 s-au bătut două femei împotriva unui bărbat a făcut înconjurul lumii, la propriu. Taberele au fost împărțite între cei care au tratat lupta ca pe un show, la polul opus aflându-se privitorii care i-au condamnat pe organizatori pentru că au permis să aibă loc o asemenea luptă. CANCAN.RO a cerut poziția șefului RXF, Sebastian Vieru, mai ales după ce Daniel Ghiță a făcut o postare cât se poate de acidă pe această temă.

UPDATE – Daniel Ghiță a ripostat, după ce Sebastian Vieru, organizatorul competițiilor din cușcă, a spus, între altele, că ”RXF nu își dorește să fie un exemplu pentru noua generație, noi suntem un show”.

”Domnule Sebastian Vieru, observ că aveți tupeul să-mi țineți mie lecții de morală?

Nu știu cui ați dat dreptul la replică, dar am observat că nu sunteți în stare să citiți ce am postat pe FB și citatul unui ziar online, care mi-a pus o întrebare, oficial, cerând și punctul meu de vedere, public. Întrebarea a fost adresată și altor sportivi din România, care nu au răspuns!

Vă ajut eu? După “Nihil Dine Deo”, așa cum închei eu orice postare,  urmează citatul, care a fost publicat, cu tag, de pagina Dezvăluiri din Sport!

Am fost singurul sportiv care a avut curajul să răspundă, public. Restul au ales să tacă.

Așa cum am declarat, nu sunt de acord ca o persoană neprofesionistă, de 95KG +, să lupte cu două fete, la amatori, de 60 Kg! Doar ca să vă umpleți buzunarele și să faceți un show penibil, care este de toată rușinea!

Nu este permis să existe o lupte cu o persoană care nu are greutatea egală. Ați avut un “pervers“ de 95 kg +, care trebuia să lupte tot cu 95 +!

Orice lovitură dată unei persoane de 60 kg, indiferent dacă e femeie sau bărbat, este BĂTAIE CRUNTĂ! Nu mai este show! Puteți să faceți diferența?

Nu sunt de acord să fie bătuți oameni în ring, pentru a obține bani, faimă și audiență!

Toată presa românească și cea străină m-a sunat, să îmi spun punctul de vedere!

România a ajuns negativ pe toate paginile din presa străină. Probabil, vă mândriți cu asta! Banii sunt importanți, nu imaginea României în lume. Unde sportivilor le este rușine când sunt întrebați de show-ul dumneavoastră!

Aveți  tupeul să afirmați că era doar un show. Nu, a fost BĂTAIE CRUNTĂ!

Ați primit autorizație de la autoritățile române pentru acest show? Ați depus acte oficiale, în care ați anunțat autoritățile că această bătaie primitivă o să aibă loc? Am să verific tot.

Consilierii mei deja lucrează la un proiect de lege, de a interzice  aceste gale, tip show în România.

România trebuie să aibă o legislație clară și să se înceteze cu galele show, unde sunt bătuți oameni pentru bani, faimă și audiență. Sportul este sport, show-ul este show, bătaia este bătaie.

Sportul de contact a fost total acaparat și a devenit o bătaie de joc pentru niște indivizi care nu respectă acest sport de contact. Doar să își umple buzunarele. Sportivii care muncesc din greu sunt umiliți, le este rușine.

Ce o să mai vedem? Copii, oameni cu dizabilități bătuți în ring? Animale? Unde este limita? Mâine o să omorâți oameni în ring, că doar este show?

Imginați-vă că ați lupta cu mine în ring: Ce este: show sau tentativă de omor, bătaie?

Înțeleg că doriți să deveniți vedetă și să câștigați notorietate, când vă agățați de un nume sonor, de a vă promova show-ul?!

Voi lupta să depun un proiect de lege pentru o legislație clară, ca aceste gale rușinoase, tip show, unde sunt bătuți crunt oameni, să nu mai existe în România”, a fost mesajul dur al lui Daniel Ghiță, transmis boss-ului RXF, Sebastian Vieru.

––––––––––––––––––––

Fostul kickboxer, Daniel Ghiță, actualmente membru al Camerei Deputaților din Parlamentul României, blamează lupta dintre „un interlop și două fete”, dacă ar fi să cităm direct sursa. Însă spiritele s-au aprins atunci când ex-luptătorul a insinuat că RXF ar avea legătură cu frații Tate și o așa-numită „mafie” a pariurilor. Contactat de CANCAN.RO, Sebastian Vieru, șeful RXF a răspuns prompt.

( NU RATA: ULUITOR CE A PUTUT SĂ-I SPUNĂ ”PERVERSU” ÎN TIMPUL LUPTEI. ROXANA ȚUȚU, SPORTIVA BOMBARDATĂ ÎN CUȘCĂ, ALĂTURI DE BETTYSHOR, RUPE TĂCEREA PENTRU CANCAN.RO )

Scandalul a pornit de la postarea făcută de Daniel Ghiță pe propriul cont de Facebook (Foto: captură foto)

Sebastian Vieru: „Informația că frații Tate ar avea o legătură cu RXF este una falsă!”

Cel ce orchestrează luptele în cușcă susține că nici Daniel Ghiță nu ar fi fără de păcat. În urmă cu mai mulți ani, ex-luptătorul a fost în centrul atenției, când iubita de atunci l-a acuzat că ar fi agresat-o fizic. Acum, Daniel Ghiță vorbește pubblic despre violența dintre bărbat și femeie. Aspectul a fost imediat „amendat” de Sebastian Vieru, care îl mai corectează pe alocuri pe deputat. Boss-ul RXF se dezice de orice implicare a fraților Tate în galele sale, dar elimină și ipoteza că ar fi vorba despre pariuri în meciurile din cușcă.

Sebastian Vieru, răspuns acid pentru Daniel Ghiță (Foto: Instagram)

“În calitate de reprezentant al Statului Român, ar trebui să dea informațiile corecte, să fie informat. Întrucât informația că frații Tate ar avea o legătură cu RXF este una falsă. RXF nu își dorește să fie un exemplu pentru noua generație, noi suntem un show , a declarat Sebastian Vieru, în exclusivitate pentru CANCAN.RO!

( CITEȘTE ȘI: MEKO SPUNE TOT ADEVĂRUL DESPRE ”BLATUL” DE LA RXF: ”COMBINAȚIA S-A ÎNTÂMPLAT PESTE NOAPTE!” + ”BODYGUARD-UL A SĂRIT LA MINE…” )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.