În urma unui control desfășurat în căminele Școlii de Poliție din Câmpina, doi elevi au fost exmatriculați pentru posesie de droguri!
În urma unui control desfăşurat astăzi, 1 octombrie, asupra celor doi elevi s-ar fi găsit aproximativ 70 de plicuri care conțineau substanțe interzise.
„Școala noastră desfășoară dese activități de control. Azi, în urma unui astfel de control, este adevărat că au fost identificați doi tineri în situația de a nu fi compatibili cu calitatea de elevi. Ei s-au retras din școală, au depus raport și în momentul acesta nu mai au calitatea de elevi„, a declarat pentru Ziarul Incomod comisar șef Ciprian Tureac, purtător de cuvânt al Școlii de Poliție din Câmpina.
Reprezentanții școlii au refuzat să explice ce înseamnă că tinerii au fost găsiți în incompatibilitate cu calitatea de elev, dar comisarul șef Tureac nu a confirmat, dar nici nu a infirmat că în camerele elevilor s-ar fi găsit droguri, precizează jurnaliştii prahoveni.
Surse citate de Ziarul Incomod au precizat că verificările cămin au fost făcute de o echipă a Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, după ce unul dintre elevi a fost găsit cu o țigară confecționată artizanal.
În urma acestui incident, controlul a fost extins, astfel fiind descoperite cele 70 de pliculețe.
Praful din plicurile respective urmează să fie analizate pentru a se identifica exact substanța.