Zilele trecute, soarele ne-a zâmbit puțin, însă acum vremea se schimbă! În următoarea perioadă, temperaturile vor scădea, iar ninsorile își vor face apariție. Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au transmis un avertisment de ultim moment.
Citește și: CARMEN HARRA, PREVIZIUNI ÎNGRIJORĂTOARE PENTRU 2024! ANUL CUTREMURELOR MAJORE: ”VIN CU O FORȚĂ PUTERNICĂ!”
Elena Mateescu, directorul ANM, a explicat cum va fi vremea zilele următoare. Potrivit informațiilor furnizate de specialistă, temperaturile din termometre vor scădea semnificativ, iar în majoritatea zonelor țării vor cădea precipitații sub formă de ploaie și ninsoare.
Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au transmis un avertisment cu privire la schimbările vremii din următoarea perioadă. Directorul Elena Mateescu a dezvăluit la ce temperaturi să ne așteptăm, dar și care vor zonele cele mai afectate.
„Într-adevăr regimul de temperaturi va scădea semnificativ. Masa de aer rece prezentă în Nord-Vest-ul țării a determinat ca temperaturile să nu fie mai mari de 0 grade Celsius. În Sud-Est vor fi temperaturi de 17 grade, în Mangalia și de 13 grade, în Oltenia. În Capitală, de mâine temperaturile vor fi în scădere în toată țara. Mai mult, își vor face apariția precipitațiile, iar în a doua parte a nopții se vor transforma în ninsori.
În zona montană vorbim de intensificări ale vântului la rafală, iar în zonele mai joase de relief acesta va avea viteze de 45 de kilometri pe oră. În Capitală ne așteptăm să înregistrăm la finalul acestui episod un strat de 10-15 centimetri de zăpadă, dar și intensificări ale vântului de 45 de kilometri pe oră.
Este posibil să consemnăm și intensificări ale vântului, precum și scăderea regimului de temperaturi. Mâine temperaturile se vor situa între 1-2 grade, față de 13 grade cât au fost astăzi. Scăderea regimului termic aduce temperaturi minime de -16 grade Celsius în depresiuni, până la 2-3 grade în zona litoralului. În Capitală vor fi -2 grade.”, a declarat Elena Mateescu, director ANM, pentru România TV.
Elena Mateescu a mai precizat că, la mijlocul săptămânii viitoare se va consemna o creștere a valorilor termice la valori pozitive 7-8 grade. În partea de sud-vest a țării vremea va fi chiar puțin mai blândă.
Citește și: FENOMENE METEO NEDORITE ÎN ROMÂNIA DIN CAUZA VREMII CARE STÂRNEȘTE ÎNGRIJORARE ÎN EUROPA DE VEST