S-au casatorit! Un actor din „How I met Your Mother” si iubitul sau au spus DA dupa o relatie de 10 ani!
Informatia a fost confirmata de agentul de presa al actorului Neil Patrick Harris, care a precizat cu aceasta ocazie ca evenimentul a fost organizat sub forma unei ceremonii restranse, la care au participat doar rudele si cativa prieteni apropiati.
Neil Patrick Harris a confirmat la randul sau informatia prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.
Actorul american, in varsta de 41 de ani, si Burtka, in varsta de 39 de ani, au purtat costume create de designerul Tom Ford.
La ceremonie au fost prezenti si gemenii cuplului – Harper Grace si Gideon Scott, in varsta de trei ani si jumatate, nascuti cu ajutorul unei mame-surogat -, dar si Pam Fryman, regizorul serialului „How I met Your Mother”.
Petrecerea de dupa ceremonie a fost marcata de un recital special sustinut de cantaretul britanic Elton John.
Neil Patrick Harris a fost unul dintre primele staruri care au salutat pe Twitter, in 2011, decizia statului New York de a legaliza casatoriile gay.
Neil Patrick Harris, protagonistul serialului de comedie „How I Met Your Mother”, difuzat de televiziunea americana CBS, a primit in 2014 titlul de barbatul anului din partea Universitatii Harvard.
Anul trecut, actorul a prezentat gala Primetime Emmy Awards, dar si gala premiilor Tony, care sunt considerate echivalentul in teatru al Oscarurilor si recompenseaza cele mai bune piese si musicaluri de pe Broadway.
Neil Patrick Harris, recompensat in 2011 si cu o stea pe Walk of Fame din Hollywood, este de asemenea unul dintre cel mai bine platiti actori de televiziune din Statele Unite.
Sursa: Mediafax