O familie din Dorset a avut parte de o surpriză de proporții atunci când a început să își renoveze bucătăria. La cinci ani după ce s-au mutat în casa în care locuiesc acum, Betty și Robert Fooks au hotărât că este momentul să facă unele schimbări, iar prima pe listă era bucătăria. Cei doi au început renovarea acesteia, însă nu a trecut mult timp și au avut parte de un șoc. Cei doi au găsit o adevărată comoară în locuința lor. Despre ce este vorba?
În anul 2019, Betty și Robert Fooks au achiziționat o cabană într-un mic cătun din vestul Dorsetului. Clădirea din secolul al XVII-lea le-a fost pe plac celor doi soți, așa că nu au ezitat și au cumpărat-o. Aceștia s-au mutat, iar recent au decis că este momentul să facă unele schimbări. Cei doi s-au pus pe renovat și au început cu bucătăria, însă mare le-a fost mirarea atunci când au văzut ce se ascundea în podeau încăperii.
(CITEȘTE ȘI: A LUAT ÎN CASĂ CEEA CE CREDEA CĂ ESTE UN PUI DE CÂINE FĂRĂ AJUTOR, ÎNSĂ PESTE CÂTEVA LUNI A AVUT O SURPRIZĂ URIAȘĂ)
Așa cum știm, atunci când este vorba de o renovare toată lumea se așteaptă să cheltuiască destul de mulți bani. Ei bine, așa au crezut și Betty și Robert Fooks, însă soarta a avut un alt plan pentru ei. Așa cum spuneam, cei doi s-au apucat să își renoveze bucătăria, iar scopul lor era să creeze un spațiu mai mare, așa că au dărâmat podeaua și s-au pus pe săpat.
Mai exact, cei doi au îndepărtat podeaua de beton a bucătăriei pentru a crea o înălțime mai mare a tavanului la ferma lor din Dorset. Robert a fost cel care s-a ocupat de lucrări și tot el a fost cel care a descoperit comoara ce se ascundea în podea. În urma săpăturilor pe care le-a făcut, bărbatul a dat peste un castron de ceramică smălțuită plin de monede vechi de 400 de ani.
Descoperirea i-a lăsat fără cuvinte pe cei doi soți, care nu au stat mult pe gânduri și au dus monedele să fie evaluate. Acestea au ajuns la British Museum pentru curățare și identificare, astfel cei care le-au descoperit aflând și cât de valoroase sunt. Monedele, cunoscute sub numele de tezaurul Poorton, vor fi scoase la vânzare la casa de licitații Duke’s din Dorchester, Dorset, iar valoarea lor este estimată la aproximativ 35.000 de lire sterline. Acest tezaur conține monede de aur Iacob I și Charles I, jumătăți de coroană, șilingi și șilingi de argint, șilingi și șilingi de argint Elizabeth I.
„Este un adevărat tezaur de aur. Cabana în care au fost găsite este situată într-un mic cătun din vestul Dorsetului și este o casă lungă din secolul al XVII-lea. Proprietatea a fost cumpărată de actualii proprietari în 2019 și aceștia au început un amplu proiect de renovare.
Podeaua modernă din beton a fost îndepărtată, iar podeaua a fost săpată cu aproape 1,5 metri pentru a oferi o înălțime mai mare la parterul proprietății. În unele zone existau dale vechi sub beton, dar zona în care au fost găsite monedele era pământ gol”, a declarat Julian Smith, specialist la casa de licitații Duke’s.