Juratul de la "Arena leilor", DRAGOȘ ANASTASIU, despre cum să obții 1.000.000 €
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » S-au afișat noile tarife pentru parcările din București

S-au afișat noile tarife pentru parcările din București

De: Cancan 30/06/2018 | 11:19
S-au afișat noile tarife pentru parcările din București

De luni vor intra în vigoare noile tarife pentru parcarea în Bucureşti. În zona centrală, tariful a fost majorat în luna iunie de la 1,5 lei pe oră la 10 lei pe oră, modificările urmând să se aplice din luna iulie.

Autorităţile din Bucureşti justifică majorarea explicând că în Capitală au fost depăşite valorile-limită prevăzute de legislaţia UE privind calitatea aerului, iar una dintre cauzele care a dus la această situaţie este traficul intens.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a stabilit că tarifele pot ajunge până la 10 lei pe oră, cu TVA, în zona centrală a Bucureştiului. Până acum acestea aveau un tarif de 1,5 lei pe oră. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în data de 14 iunie cu 31 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi 16 abţineri.

Potrivit proiectului CGMB, Municipalitatea oraşul este împărţit în mai multe zone în ceea ce priveşte tarifarea parcajelor.

Astfel, „Zona 0”, va avea patru segmente, respectiv: zona parcajului subteran Intercontinetal , străzile N. Bălcescu – C.A. Rosetti – D. Gerota – J. L. Calderon – T. Arghezi – Carol I; zona parcajului subteran din Piaţa Unversităţii , străzile N. Bălcescu – I. Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – I. C. Brătianu; zona parcajului suprateran Cocor, străzile I. C. Brătianu – Sf. Vineri – Calea Moşilor – H. Botev – C. Coposu; a patra zonă este cea a parcajului suprateran Unirea , cu străzile C. Coposu – M. Basarab – Mircea Vodă – Unirii – Brătianu.

„Tarifele aplicabile în zona 0 vor fi: 10 lei/ oră TVA inclus, tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 00.00 – 24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare). Parcarea este limitată la o durată de maxim 2 ore, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxării cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depăşire.”, se arată în proiectul de hotărâre al CGMB.
De asemenea, pentru locuitori din această zonă (riverenii), tariful va fi de 120 de lei pe lună, cu TVA. Totodată, potrivit proiectului, celelalte tarife, pentru alte zone vor fi: pentru Zona 1, care cuprinde străzile Piaţa Victoriei – Iancu de Hunedoara – Polonă – Şincai – Mărăşeşti – Berzei – Buzeşti, tariful va fi de 5 lei pe oră, cu TVA, în intervalul 06.01 – 18.00, şi de 2,5 lei pe oră în intervalul 18.01 – 06.00.

În Zona 2, aflată între Zona 1 şi limita oraşului, tarifele vor fi de 2,5 lei/oră în intervalul 06.01 – 18.00, şi de 1,5 lei pe oră în intervalul 18.01 – 06.00. Tot 2,5 lei pe oră, 24 de ore pe zi, plus TVA, va fi tariful în această zonă pentru unităţile hoteliere, iar pentru riverani, tariful va fi de 80 de lei pe lună cu TVA inclus.
Tariful pentru serviciul de blocare/deblocare autovehiculelor este de 200 de lei.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cum arăta Ramona Olaru când a debutat prima dată în televiziune. Imaginile pe care le-ar vrea șterse! Mulți au rămas uluiți de transformarea ei
Cum arăta Ramona Olaru când a debutat prima dată în televiziune. Imaginile pe care le-ar...
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare interzisă cu un bărbat de 61 de ani
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare...
A MURIT! Gică Hagi, în doliu
A MURIT! Gică Hagi, în doliu
Animalul rar care trăiește doar în România. E considerat un miracol al naturii și face parte dintr-o specie preistorică
Animalul rar care trăiește doar în România. E considerat un miracol al naturii și face...
Cătălin este șoferul de ridesharing ucis de client, după ce s-au certat! Călăul său l-a înjunghiat de zeci de ori, iar apoi a încercat să-și ascundă urmele. Doi copii au rămas acum orfani de tată
Cătălin este șoferul de ridesharing ucis de client, după ce s-au certat! Călăul său l-a...
18 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după o piesă de operă cu sex live și sânge
18 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după o piesă de operă cu sex...
Speriat de dronele ucrainene, Putin și-a demolat casa de vacanță preferată de la Marea Neagră. Imagini din satelit
Speriat de dronele ucrainene, Putin și-a demolat casa de vacanță preferată de la Marea Neagră....
Prorector la Medicină, despre cazul Nelu Tătaru:
Prorector la Medicină, despre cazul Nelu Tătaru: "Să transformi o expresie de recunoștință în infracțiune...
Strici mașina dacă retrogradezi din viteza a 2-a în 1-a ÎN MERS? Sfatul unui mecanic
Strici mașina dacă retrogradezi din viteza a 2-a în 1-a ÎN MERS? Sfatul unui mecanic
Un nou cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit
Un nou cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut și unde s-a...
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat...
Gabriela Cristea sare în apărarea fiicelor sale. “Nu mai faceți diferențe între copiii mei!”
Gabriela Cristea sare în apărarea fiicelor sale. “Nu mai faceți diferențe între copiii mei!”
El este criminalul lui Cătălin, șoferul de ridesharing ucis fără milă! Tânărul de numai 21 de ani i-ar fi povestit tot filmul crimei iubitei sale. Ce le-a spus anchetatorilor, după ce a fost reținut?!
El este criminalul lui Cătălin, șoferul de ridesharing ucis fără milă! Tânărul de numai 21...
ANIMAŢIE. Două TIR-uri s-au ciocnit frontal în tunelul Bahna, după ce un şofer bulgar a intrat pe contrasens
ANIMAŢIE. Două TIR-uri s-au ciocnit frontal în tunelul Bahna, după ce un şofer bulgar a...
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru...
SCULE electrice disponibile la Lidl între 14-20 oct. Capsatorul cu acumulator Parkside revine în oferă
SCULE electrice disponibile la Lidl între 14-20 oct. Capsatorul cu acumulator Parkside revine în oferă
Descoperire neașteptată în spațiu! „Nu avem NIMIC asemănător în Sistemul Solar”
Descoperire neașteptată în spațiu! „Nu avem NIMIC asemănător în Sistemul Solar”
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au ajuns virale: „Nu cred că e ceva rușinos...”
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au...
Creatura ciudată care a fost observată pe teritoriul României. Trăiește pe toate continentele, mai puțin în Antarctica și are un mod aparte de a mânca
Creatura ciudată care a fost observată pe teritoriul României. Trăiește pe toate continentele, mai puțin...
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 12 octombrie 2024. Dezamăgire în dragoste pentru Capricorn
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 12 octombrie 2024. Dezamăgire în dragoste pentru Capricorn
Codul Rutier 2024. Documentele obligatorii pe care trebuie să le ai în mașină
Codul Rutier 2024. Documentele obligatorii pe care trebuie să le ai în mașină
Ora de iarnă 2024. Ce se întâmplă cu ceasurile în weekend, a intervenit Comisia Europeană!
Ora de iarnă 2024. Ce se întâmplă cu ceasurile în weekend, a intervenit Comisia Europeană!
După 14 ani de așteptare, primul Red Dead Redemption va fi lansat pe PC
După 14 ani de așteptare, primul Red Dead Redemption va fi lansat pe PC
Reacţia SRI după ce Ambasada SUA în România a emis o alertă de securitate privind ameninţări care ar putea viza instituţii religioase
Reacţia SRI după ce Ambasada SUA în România a emis o alertă de securitate privind...
S-a dat ordin de la UE. Românii trebuie să raporteze de la 1 ianuarie 2025. Legea a intrat în vigoare
S-a dat ordin de la UE. Românii trebuie să raporteze de la 1 ianuarie 2025....
Un mare actor român, mort lângă Iliescu. Sfârșitul a venit brusc
Un mare actor român, mort lângă Iliescu. Sfârșitul a venit brusc
Și-a comandat o pereche de cizme de pe Shein și a trăit un coșmar. Ce a găsit o tânără în colet, de fapt
Și-a comandat o pereche de cizme de pe Shein și a trăit un coșmar. Ce...
Cadoul uriaş al lui Pescobar după ce a deschis o afacere cu un celebru milionar de la noi! Orice român îl poate primi
Cadoul uriaş al lui Pescobar după ce a deschis o afacere cu un celebru milionar...
Ce mesaj i-a transmis Ion Țiriac lui Rafael Nadal. Spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis
Ce mesaj i-a transmis Ion Țiriac lui Rafael Nadal. Spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis
Erika Isac, criticată aspru pentru scenele abuzive prezentate în videoclipul piesei BOO HOO:
Erika Isac, criticată aspru pentru scenele abuzive prezentate în videoclipul piesei BOO HOO: "Militează împotriva...
Zodiac chinezesc 2025. La ce să se aștepte zodiile de la Anul Șarpelui de Lemn
Zodiac chinezesc 2025. La ce să se aștepte zodiile de la Anul Șarpelui de Lemn
Mihai Voropchievici anunță runele pe final de an și zodiile care au noroc la bani. Ei sunt nativii care își îndeplinesc cele mai mari dorințe
Mihai Voropchievici anunță runele pe final de an și zodiile care au noroc la bani....
Femeia care a fost alături de Florin Piersic după ce a fost operat. Maestrul are numai cuvinte de laudă la adresa ei
Femeia care a fost alături de Florin Piersic după ce a fost operat. Maestrul are...
×