S-a zvonit că Anca Serea și Adi Sînă vor divorța, numai că de la zvonuri și până la fapte este o cale foarte lungă. Iar cei doi au ținut neapărat să infirme o posibilă despărțire. Așa că toți cârcotașii care s-au grăbit să anunțe o ruptură de proporții nu pot decât să își muște buzele de supărare și să scrâșnească din dinți. Anca și Adi au declarat că nu sunt în pragul divorțului, iar paparazzi spynews.ro au reușit să obțină și confirmarea.
Acum câteva zile, Anca Serea și Adi Sînă au ieșit, împreună, la cumpărături. Zi de shopping la mall, am putea spune, cu paparazi pe urmele lor. Cei doi nu s-au grăbit, au studiat mărfurile pe îndelete, ca niște oameni care și-au propus să se relaxe și să cutreiere magazinele cu obiecte vestimentare și accesorii.
Cercei, haine, pantofi. Anca Serea a probat și a cumpărat. Adi Sînă a trecut pe la raionul cu ceasuri, apoi a studiat și probat pantofi. Din imaginile suprinse, Anca și Adi și-au vorbit tot timpul, s-au sfătuit, și-au cerut părerea. Nimic din atitudinea lor nu trădează eventuale probleme de cuplu, așa că ”despărțirea” anunțată de cârcotași este doar o iluzie.
CITEȘTE ȘI: ADI SÎNA ȘI ANCA SEREA S-AU DESPĂRȚIT?! ÎN CE IPOSTAZE AU FOST SURPRINȘI CEI DOI
Zvonurile vehiculate în mass-media au deranjat-o vizibil pe Anca Serea. Ideea că ea și Adi au aju8ns într-un moment de impas al căsniciei lor i se pare o absurditate.
„Am aflat destul de târziu despre această știre bombă din ziare. Nu m-a deranjat, Adi nici nu știa. M-a deranjat mai degrabă faptul că am considerat că am dreptul și eu la o opinie. Au speculat o chestie, dar nu m-a sunat nimeni să mă întrebe. Mi se întâmplă frecvent să nu am baterie la telefon, nu este o prioritate, atât timp cât știu că copiii mei sunt bine. Adi e mereu în siguranță pentru că eu sunt îngerul lui păzitor și sunt mereu alături de el. Eu am avut ceva probleme de sănătate, am niște episoade, din păcate, dar nu e nimic grav și mi s-a făcut rău în ziua botezului.” , a declarat Anca Serea la emisiunea Răi Da’ Buni.
CITEȘTE ȘI: ANCA SEREA, LA SPITAL CU COPIII: ”ȚINEM PUMNII SĂ TREACĂ REPEDE ȘI FĂRĂ EMOȚII”