Romania întâlneşte Canada în primul tur al Grupei Mondiale II din Fed Cup, la Cluj Napoca. Sorana Cîrstea a câştigat primul meci al zilei cu Carol Zhao, scor 6-2, 6-2, în mai puţin de o oră. După această partidă urmează întâlnirea dintre Irina Begu şi Bianca Andreescu.
„În primul rând am să încep cu mulţumiri pentru toţi pentru susţinere. Joc de 24 de ani de zile tenis, dar aşa atmosfera nu am văzut nicăieri. Mulţumim din suflet atât eu, cât şi fetele. Mă bucur că am reuşit să încep cu dreptul, să aduc primul punct şi sper să încheiem prima zi cu 2-0.
Cel mai emoţionant a fost momentul când s-a cântat imnul, mi s-au înmuiat picioarele şi cred că aveam pulsul 200, dar apoi am reuşit să mă concentrez pe ce am de făcut. Vă mulţumesc din suflet! E incredibil ce se întâmplă”, a declarat Sorana Cîrstea.