Mihai Trăistariu este în culmea fericirii! Nepoate artistului a dat primul semn de viață, la 5 ani de la dispariție. Coșmarul în familia cântărețului este pe cale de a se termina.
În 2019, nepoata lui Mihai Trăistariu a dispărut, iar familia artistului a încercat cu disperare să o găsească. Nu și-au pierdut speranța, chiar dacă, uneori, s-au gândit și la posibilitatea ca fata să nu mai fie în viață. Însă, acum tânăra a dat primul semn de viață, după 5 ani de când nu se mai știa nimic despre ea.
Nepoata lui Mihai Trăistariu a plecat să studieze în America, însă familia nu mai știa nimic de ea din anul 2019. Acum, la 5 ani de la dispariție, fata a dat primul semn de viață. Tânăra și-a schimbat fotografia de profil pe o rețea de socializare. Artistul spune că este total schimbată.
„Ea și-a pus pe Linkedin o poză actualizată, unde ea era foarte grăsuță (n.r. în trecut), acum (n.r. în poza postată) era foarte slabă. Deci este clar că este ea. Și-a schimbat poza de profil și are undeva la 60 kg. Pe vremuri avea peste 100 kg.
Părea să fie bine și noi am ajuns cu toții la concluzia că ea trăiește și a rupt, într-adevăr, legătura cu familia din motive personale”, a mărturisit Mihai Trăistariu, pentru Antena Stars.
Familia este fericită că tânăra trăiește, însă toți sunt șocați că a rupt legătura cu cei din jurul ei. Cântărețul crede că a luat această decizie la sfaturile unei persoane care o ghida într-un proces de transformare personală. Fata a participat, în America, la mai multe conferințe susținute de un guru. Treptat, nepoata lui Mihai Trăistariu a eliminat din viața ei persoanele considerate toxice, inclusiv membri ai familiei.
„Sora mea zice că bănuiala ei cea mai mare este că fata lor, care locuia în America de ceva timp, făcând acolo studiile, și se angajase acolo pe un salariu bun, știa sigur că se ducea la niște cursuri cu guru, care le explica despre relațiile toxice și că se debaraseze de oamenii care îi dăunează din jurul ei.
La început, o tot anunța pe mama ei că a renunțat la prietenia cu colega de clasă, că era o relație toxică. După o lună, a renunțat la prietenii din Iași că era o relație toxică. Ajunsese, după un an, doi, să o anunțe pe mama ei că deja vreo 15 dintre prieteni i-a eliminat pentru că erau relații toxice.
Sora mea presupune că acel guru care le ținea conferințele în America o fi ajuns la concluzia că și cu părinții ar fi avut o relație toxică. Probabil de asta s-a rupt până și de ei.”, a adăugat artistul.
Mihai Trăistariu a menționat că sora lui a fost mai strictă cu fiica sa pentru că o punea să învețe mai mult decât ceilalți copii. De nenumărate ori, tânăra s-a plâns că și-a sacrificat copilăria pentru a studia.