S-a stins din viață „Omul cu o mie de voci”! Decesul lui Roger Carel a fost ținut secret de către familie
Roger Carel a murit la vârsta de 93 de ani. Celebrul actor francez, supranumit „omul cu o mie de voci”, s-a stins din viață în urmă cu aproximativ o săptămână, însă familia a decis să păstreze secret decesul acestuia.
Se pare că Roger Carel a decedat în data de 11 septembrie, însă familia acestuia a decis să păstreze totul secret. Trecerea în neființă a acestui a fost anunțată abia recent. (CITEȘTE ȘI: DOLIU ÎN MAREA BRITANIE! UN CUNOSCUT DESIGNER A MURIT)
„Nu ne-am dorit să comunicăm decesul, din considerație pentru soția lui, foarte bulversată. Nu am dorit ca ea să fie asaltată de mesaje din partea comunității profesionale sau a jurnaliștilor”, a motivat decizia fiul lui Carel, potrivit Le Figaro.
Roger Carel a fost înmormântat în localitatea Villejésus, departamentul Charente. A fost condus pe ultimul drum în cadru privat, joi, 17 septembrie. A avut loc o ceremonie restrânsă, la care au participate doar familia și persoanele apropiate.
Roger Carel, o carieră impresionantă
„Omul cu o mie de voci” a stat de-a lungul timpului în spatele a numeroase personaje îndrăgite în toată lumea. Acesta și-a împrumutat vocea unor personaje precum: Winnie, Jolly Jumper, Milou, Idéfix sau șarpele Kaa din „Cartea junglei”. (VEZI ȘI: DOLIU ÎN LUMEA MUZICII! A MURIT BRUCE WILLIAMSON, FOSTUL SOLIST AL FORMAȚIEI THE TEMPTATIONS. ARTISTUL A FOST RĂPUS DE CORONAVIRUS)
Starul francez a mai dublat vocile personajelor din „The Flintstones” (1960–1966) – Fred Flintstone, „1001 Dalmațieni” (1961) – Pong, „Pisicile Aristocrate” (1970) – Roquefort / Lafayette sau „Robin Hood” (1973) – Sir Hiss.
De asemenea, actorul a dublat voci și în „Alice în Țara Minunilor” (1974) – Pisica Cheshire (al doilea dublaj), „Pinocchio” (1975) – Jiminy Cricket (al doilea dublaj), „Păpușile Muppets” (1976-1981) – broasca Kermit și multe altele.
Pe lângă vocea care s-a făcut auzită în peste 100 de filme și desene animate, Roger Carel a avut o carieră înfloritoare și în fața camerelor de filmat. Acesta a avut numeroase reprezentanții pe scena teatrului, a jucat în filme de televiziune și a scris o carte, intitulată „J’avoue que j’ai bien ri” (Recunosc că am râs mult).